Art. 34 Legea 455/2001 Semnatura electronica Supravegherea activităţii furnizorilor de servicii de certificare Monitorizare şi control
Comentarii |
|
Monitorizare şi control
SECŢIUNEA a 2-a
Supravegherea activităţii furnizorilor de servicii de certificare
Art. 34
(1) În cazul în care dispune încetarea activităţii unui furnizor de servicii de certificare, autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu va asigura fie revocarea certificatelor furnizorului de servicii de certificare şi ale semnatarilor, fie preluarea activităţii sau cel puţin a registrului electronic de evidenţă a certificatelor eliberate şi a serviciului de revocare a acestora de către un alt furnizor de servicii de certificare, cu acordul acestuia.
(2) Semnatarii vor fi informaţi imediat de autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu despre încetarea activităţii furnizorului, precum şi despre revocarea certificatelor sau preluarea acestora de către un alt furnizor.
(3) Dacă activitatea furnizorului de servicii de certificare nu este preluată de către un alt furnizor, furnizorul de servicii de certificare este obligat să asigure revocarea tuturor certificatelor eliberate de el. Autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu va revoca certificatele, pe cheltuiala furnizorului, dacă acesta nu îşi îndeplineşte obligaţia.
(4) Autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu va prelua şi va menţine arhivele şi registrul electronic de evidenţă a certificatelor eliberate de furnizorul de servicii de certificare a cărui activitate nu a fost preluată de către un alt furnizor.
← Art. 33 Legea 455/2001 Semnatura electronica Supravegherea... | Art. 35 Legea 455/2001 Semnatura electronica Supravegherea... → |
---|