Art. 32 Răspunderi şi sancţiuni

CAPITOLUL III
Răspunderi şi sancţiuni

Art. 32

(1) În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz:

a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei;

b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.

(2) În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanţă, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.

(4) În situaţiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanţei să dispună, prin hotărârea de condamnare, măsurile menţionate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate şi, după caz, instanţei să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal.

(5) Persoanele care au beneficiat de subvenţie pentru construirea unei locuinţe şi pentru care s-a dispus măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) vor restitui subvenţiile primite, cu plata dobânzilor legale pentru perioada în care le-au folosit.


Legea 50 1991 actualizată prin:

Legea 376/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 5 octombrie 2006, Monitorul Oficial 846/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 32 Răspunderi şi sancţiuni




Emil Harabagiu 28.03.2018
Pentru amplasarea unor banci stradale pe o alee dintre doua blocuri (fata-n fata) la distanta fata de bloc am voie
Răspunde