Art. 44 Legea 500/2002 finantelor publice Procesul bugetar Prevederi referitoare la investiţii publice
Comentarii |
|
Procesul bugetar
SECŢIUNEA a 3-a
Prevederi referitoare la investiţii publice
Art. 44
Monitorizarea de către ordonatorii principali de credite a proiectelor de investiţii
(1) Pe parcursul execuţiei bugetare ordonatorii principali de credite vor urmări derularea procesului investiţional, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, şi vor întocmi rapoarte trimestriale de monitorizare, pe care le vor transmite Ministerului Finanţelor Publice.
(2) În cazul în care, pe parcursul derulării procesului investiţional, apar probleme în implementarea unui obiectiv, ordonatorul principal de credite va consemna în raportul de monitorizare cauza şi măsurile ce se impun pentru remedierea acestui lucru.
(3) În situaţia în care, din motive obiective, implementarea unui proiect de investiţii nu se poate realiza conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite pot solicita Ministerului Finanţelor Publice, până la data de 31 octombrie, redistribuirea fondurilor între proiectele înscrise în programul de investiţii anexă la buget.
(4) Ordonatorii principali de credite sunt responsabili de realizarea obiectivelor de investiţii incluse în programele de investiţii.
← Art. 43 Legea 500/2002 finantelor publice Procesul bugetar... | Art. 45 Legea 500/2002 finantelor publice Procesul bugetar... → |
---|