Art. 31 Comunicări comerciale audiovizuale
Comentarii |
|
Comunicări comerciale audiovizuale
Art. 31
(1) Plasarea de produse este interzisă.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), plasarea de produse este permisă:
a) în opere cinematografice, filme şi seriale realizate pentru prezentarea în cadrul unor servicii media audiovizuale, programe de sport şi de divertisment;
b) în cazul în care nu se efectuează o plată, ci doar se furnizează anumite bunuri sau servicii cu titlu gratuit, cum ar fi producţia de elemente de recuzită ori premii, în vederea includerii acestora în program.
(3) Excepţia prevăzută la alin. (2) lit. a) nu se aplică în cazul programelor pentru copii.
(4) Programele care conţin plasare de produse trebuie să îndeplinească cumulativ cel puţin următoarele condiţii:
a) conţinutul şi, în cazul serviciilor de programe de televiziune, intervalul orar afectat acestora să nu fie în nicio situaţie influenţat într-un mod care să afecteze responsabilitatea şi independenţa editorială a furnizorului de servicii media audiovizuale;
b) să nu încurajeze în mod direct cumpărarea sau închirierea de produse ori servicii, mai ales prin menţiuni exprese cu caracter promoţional la produsele sau serviciile respective;
c) să nu scoată în evidenţă în mod exagerat produsele în cauză.
(5) Programele în care sunt inserate plasări de produse trebuie să cuprindă informaţii clare privind existenţa acestora, fiind identificate corespunzător atât la început, cât şi la sfârşit, precum şi la reluarea după o pauză publicitară, astfel încât să se evite orice confuzie din partea telespectatorului.
(6) Cerinţele prevăzute la alin. (5) nu se aplică acelor programe care nu au fost nici produse, nici comandate de către furnizorul de servicii media audiovizuale sau de către o societate afiliată acestuia.
(7) Se interzic plasarea de ţigări ori alte produse din tutun sau de produse ale unor operatori economici al căror obiect principal de activitate îl constituie fabricarea ori vânzarea unor astfel de produse, precum şi plasarea de produse sau tratamente medicale disponibile numai pe bază de prescripţie medicală.
Legea 504 2002 audiovizualului actualizată prin:OUG 181/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 din 25 noiembrie 2008, Monitorul Oficial 809/2008;
OUG 181/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 din 25 noiembrie 2008, Monitorul Oficial 809/2008;
← Art. 30 Comunicări comerciale audiovizuale | Art. 32 Comunicări comerciale audiovizuale → |
---|