Art. 43 Regimul juridic al proprietăţii în domeniul audiovizualului

CAPITOLUL IV
Regimul juridic al proprietăţii în domeniul audiovizualului

Art. 43

(1) Radiodifuzorii sunt persoane juridice de drept public sau privat, fundaţii ori asociaţii fără scop patrimonial, precum şi persoane fizice autorizate conform legii.

(2) Abrogat.

(3) Radiodifuzorii de drept privat, care sunt persoane juridice, se constituie şi funcţionează sub forma societăţilor comerciale.

(4) Dreptul de proprietate asupra acţiunilor sau a părţilor sociale se poate transfera în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu condiţia să nu aducă atingere drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în licenţa sau licenţele deţinute de societatea comercială respectivă.

(5) Orice persoană fizică sau juridică ce deţine sau dobândeşte o cotă egală sau mai mare de 10% din capitalul ori drepturile de vot ale unei societăţi comerciale titulare de licenţă audiovizuală ori de licenţă de emisie sau ale unei societăţi care controlează o societate titulară a unei astfel de licenţe are obligaţia de a notifica această situaţie Consiliului, în termen de o lună de la data la care a ajuns la această cotă.

(6) Acţiunile reprezentând capitalul social al societăţilor comerciale pe acţiuni nu pot fi decât nominative.

(7) Este interzisă utilizarea numelui unei alte persoane, în orice mod, de către o societate comercială care solicită acordarea unei licenţe audiovizuale ori de emisie sau a oricărei alte autorizaţii privind un serviciu de comunicare audiovizuală ori care controlează o societate titulară a unei astfel de licenţe ori autorizaţii, în scopul eludării prevederilor prezentei legi.

Legea 504 2002 audiovizualului actualizată prin:

OUG 181/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 din 25 noiembrie 2008, Monitorul Oficial 809/2008;

OUG 181/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 din 25 noiembrie 2008, Monitorul Oficial 809/2008;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 43 Regimul juridic al proprietăţii în domeniul audiovizualului