ARTICOLUL 13 Legea 506/2004
| Comentarii |
|
ARTICOLUL 13
Regim sancţionator
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 3 alin. (1), în condiţiile stabilite potrivit art. 3 alin. (2);
b) neîndeplinirea obligaţiei de informare prevăzute la art. 3 alin. (3);
c) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) referitoare la interdicţia interceptării şi supravegherii comunicărilor şi datelor de trafic aferente;
d) nerespectarea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (5);
e) nerespectarea prevederilor art. 5 referitoare la prelucrarea datelor de trafic;
f) nerespectarea condiţiilor de emitere a facturilor stabilite potrivit art. 6;
g) încălcarea obligaţiilor referitoare la disponibilitatea mijloacelor de ascundere a identităţii sau de respingere a apelurilor, precum şi la informarea publicului, prevăzute la art. 7;
h) nerespectarea prevederilor art. 8, referitoare la prelucrarea datelor de localizare, altele decât datele de trafic;
i) nerespectarea prevederilor art. 9, referitoare la condiţiile în care se poate deroga de la prevederile art. 7 sau 8;
j) încălcarea obligaţiilor referitoare la posibilitatea de a bloca redirecţionarea automată a apelurilor, prevăzute la art. 10;
k) neîndeplinirea obligaţiilor referitoare la întocmirea registrelor abonaţilor, prevăzute la art. 11;
l) nerespectarea prevederilor art. 12, referitoare la comunicările nesolicitate.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-j) şi l) se sancţionează cu amendă de la 5000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), iar pentru societăţile comerciale cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei (RON), prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri.
(3) Contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. k), precum şi contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. h), săvârşite prin nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), iar pentru societăţile comerciale cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei (RON), prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri.
(4) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), f), g) şi j) se constată de personalul de control împuternicit în acest scop al ANRC, iar sancţiunile se aplică, prin rezoluţie scrisă, de către preşedintele ANRC.
(5) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), d), e), h), i), k) şi l) şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de personalul de control împuternicit în acest scop al Avocatului Poporului, în condiţiile Legii nr. 677/2001.
(6) În măsura în care prin prezenta lege nu se prevede altfel, contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
| ← ARTICOLUL 12 Legea 506/2004 | ARTICOLUL 14 Legea 506/2004 → |
|---|








