Art. 100 Legea avocaturii Exercitarea în România a profesiei de către avocaţii care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European Dispoziţii generale

CAPITOLUL VIII
Exercitarea în România a profesiei de către avocaţii care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 100

(1) Indiferent de forma de exercitare a activităţii pe teritoriul României, avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine pot solicita oricând recunoaşterea diplomelor, în vederea admiterii în profesia de avocat şi a practicării acesteia sub titlul profesional din România.

(2) În vederea recunoaşterii diplomelor în România, solicitantul va trebui să susţină, la alegere, un examen de verificare a cunoştinţelor sau să efectueze un stagiu de 3 ani în domeniul dreptului românesc.

(3) U.N.B.R. va stabili componenţa comisiei de evaluare, precum şi conţinutul şi modul de desfăşurare ale examenului sau ale stagiului, după caz.

(4) La depunerea cererii de recunoaştere a diplomei, în vederea determinării conţinutului şi modului de desfăşurare ale examenului sau ale perioadei de stagiu, comisia de evaluare va verifica în prealabil dacă experienţa profesională dobândită de solicitant este de natură să acopere în tot sau în parte diferenţele existente între dreptul românesc şi cel al statului membru de origine în care a fost obţinută diploma, în vederea exceptării parţiale sau totale de la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2).

(5) Prevederile prezentului articol se completează cu dispoziţiile legislaţiei-cadru privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 100 Legea avocaturii Exercitarea în România a profesiei de către avocaţii care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European Dispoziţii generale