Art. 56 Legea avocaturii Organizarea profesiei de avocat Baroul

CAPITOLUL IV
Organizarea profesiei de avocat

SECŢIUNEA 1
Baroul

Art. 56

(1) Consiliul baroului este format din 5 până la 15 membri, aleşi pe o perioadă de 4 ani şi care au o vechime continuă în profesie de minimum 8 ani. Decanul şi prodecanul se includ în acest număr.

(2) Consiliul baroului are următoarele atribuţii:

a) adoptă hotărâri pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei legi şi ale statutului profesiei;

b) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului U.N.B.R. şi ale adunării generale a baroului;

c) întocmeşte, modifică şi dă publicităţii tabloul anual al avocaţilor, membri ai baroului, şi îl comunică celor în drept;

d) adoptă măsuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar şi deontologic, pentru soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor, în condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei;

e) verifică şi constată îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de primire în profesie şi aprobă primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen;

f) hotărăşte asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia;

g) soluţionează cererile de transfer în conformitate cu prevederile legii şi ale statutului profesiei;

h) verifică şi constată dacă actele privind constituirea, modificarea şi schimbarea formelor de exercitare a profesiei, precum şi convenţiile de grupare sau de conlucrare profesională îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei; organizează şi ţine evidenţa acestora;

i) coordonează activitatea filialelor sau sucursalelor Casei de Asigurări a Avocaţilor din raza de competenţă;

j) organizează conferinţele de stagiu, cercurile de studii şi editează publicaţiile baroului;

k) organizează şi îndrumă activitatea serviciilor de asistenţă juridică din judeţ, potrivit legii şi statutului profesiei;

l) sesizează comisia de disciplină cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocaţilor;

m) suspendă din exercitarea profesiei, pe durata neplăţii taxelor, avocatul care nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3 luni de la scadenţa acestora, dacă a fost avertizat despre neplată şi nu s-a conformat obligaţiei;

n) soluţionează contestaţiile împotriva deciziei decanului privind onorariile;

o) stabileşte cota de contribuţie a avocaţilor la bugetul baroului;

p) acceptă donaţiile şi legatele făcute baroului;

q) aprobă statul de funcţii şi angajează personalul baroului;

r) întocmeşte proiectul de buget anual, pe care îl supune adunării generale şi administrează patrimoniul baroului;

s) prezintă anual adunării generale, spre aprobare, raportul de activitate a consiliului şi a decanului, de gestiune curentă şi de gestionare a patrimoniului baroului;

t) alege prodecanul baroului;

u) soluţionează plângerile şi contestaţiile împotriva deciziilor decanului baroului;

v) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de Consiliul U.N.B.R. ori de biroul executiv al U.N.B.R.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 56 Legea avocaturii Organizarea profesiei de avocat Baroul