ARTICOLUL 14 Legea 55/2006 Întreţinerea vehiculelor Certificarea şi autorizarea de siguranţă

CAPITOLUL III
Certificarea şi autorizarea de siguranţă

ARTICOLUL 14

Întreţinerea vehiculelor

(1) Fiecărui vehicul, anterior introducerii sale în circulaţie sau utilizării sale în reţea, i se atribuie o entitate responsabilă cu întreţinerea, înregistrată în R.N.V. în conformitate cu prevederile art. 33 din Directiva privind interoperabilitatea sistemului feroviar.

(2) Entitatea responsabilă cu întreţinerea poate fi un operator de transport feroviar, un administrator de infrastructură sau orice alt deţinător.

(3) Fără a aduce atingere răspunderii operatorilor de transport feroviar şi administratorilor de infrastructură în ceea ce priveşte exploatarea în siguranţă a unui tren, astfel cum este prevăzută la art. 4, entitatea se asigură, cu ajutorul unui sistem de întreţinere, că vehiculele de a căror întreţinere răspunde se află în stare de funcţionare şi că prezintă siguranţă. În acest scop, entitatea responsabilă cu întreţinerea garantează că vehiculele sunt întreţinute în conformitate cu:

a) manualul de întreţinere a fiecărui vehicul;

b) cerinţele în vigoare, inclusiv normele privind întreţinerea şi dispoziţiile S.T.I.

(4) Entitatea responsabilă cu întreţinerea poate efectua ea însăşi întreţinerea sau poate contracta ateliere de întreţinere, după caz.

(5) În cazul vagoanelor de marfă, fiecare entitate responsabilă cu întreţinerea este certificată de un organism acreditat sau recunoscut în conformitate cu prevederile alin. (7) sau de către autoritatea naţională de siguranţă. Procesul de acreditare se bazează pe criterii de independenţă, competenţă şi imparţialitate, cum ar fi standardele europene relevante privind seria EN 45000. Procesul de recunoaştere se bazează, de asemenea, pe criteriile de independenţă, competenţă şi imparţialitate.

(6) În cazul în care entitatea responsabilă cu întreţinerea este un operator de transport feroviar sau un administrator de infrastructură, respectarea dispoziţiilor adoptate în conformitate cu prevederile alin. (7) se verifică de către autoritatea naţională de siguranţă competentă, în conformitate cu procedurile prevăzute la art. 10 sau 11, şi se confirmă prin certificate specificate în cadrul respectivelor proceduri.

(7) Certificatele emise în conformitate cu sistemul de certificare a entităţii responsabile cu întreţinerea pentru vagoanele de marfă, instituit pe baza prevederilor adoptate de către Comisia Europeană, confirmă respectarea atât a cerinţelor prevăzute la alin. (3) şi (4), cât şi a următoarelor cerinţe privind:

a) sistemul de întreţinere instituit de către entitate;

b) formatul şi validitatea certificatului emis entităţii;

c) criteriile de acreditare sau de recunoaştere a organismului sau a organismelor responsabile cu emiterea de certificate şi cu asigurarea controalelor necesare pentru funcţionarea sistemului de certificare;

d) data aplicării sistemului de certificare, inclusiv o perioadă de tranziţie de un an pentru entităţile existente responsabile cu întreţinerea.

(8) Certificatele emise în conformitate cu prevederile alin. (7) sunt valabile pe întreg teritoriul Comunităţii Europene.

(9) Prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii se pot stabili măsuri alternative în vederea îndeplinirii obligaţiilor de a identifica entităţile responsabile cu întreţinerea şi de a le certifica, în următoarele cazuri:

a) vehicule înregistrate într-o ţară terţă şi întreţinute în conformitate cu legislaţia ţării respective;

b) vehicule care sunt folosite în reţele sau pe linii cu ecartament diferit de cel al reţelei feroviare principale din cadrul Comunităţii Europene şi pentru care îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (3) este asigurată prin acorduri internaţionale cu ţări terţe;

c) vehicule prevăzute la art. 2 alin. (2) şi echipamentul militar şi de transport special ce necesită un permis ad-hoc de la autoritatea naţională de siguranţă care trebuie emis înainte de utilizare. În acest caz, se acordă derogări pentru perioade de cel mult 5 ani.

(10) Măsurile alternative prevăzute la alin. (9) se pun în aplicare prin derogări care se acordă de Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română:

a) la înregistrarea vehiculelor, conform prevederilor art. 33 din Directiva privind interoperabilitatea sistemului feroviar, în ceea ce priveşte identificarea entităţii responsabile cu întreţinerea;

b) la eliberarea certificatelor şi a autorizaţiilor de siguranţă către operatorii de transport feroviar şi administratorii de infrastructură, în conformitate cu prevederile art. 10 şi 11, în ceea ce priveşte identificarea sau certificarea entităţii responsabile cu întreţinerea.

(11) Derogările acordate în conformitate cu prevederile alin. (10) se identifică şi se motivează în raportul anual prevăzut la art. 18.

Legea 55/2006 siguranta feroviara actualizată prin:

Lege nr. 65/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară din 10 mai 2011, Monitorul Oficial 335/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 14 Legea 55/2006 Întreţinerea vehiculelor Certificarea şi autorizarea de siguranţă