ARTICOLUL 6 Legea 55/2006 Metode de siguranţă comune Dezvoltarea şi managementul siguranţei
Comentarii |
|
Dezvoltarea şi managementul siguranţei
ARTICOLUL 6
Metode de siguranţă comune
(1) Un prim set de M.S.C., acoperind cel puţin metodele descrise la alin. (3) lit. a), va fi adoptat de Comisia Europeană înainte de 30 aprilie 2008, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 27 alin. (2), şi se va publica în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Uri al doilea set de M.S.C. acoperind restul de metode descrise la alin. (3) va fi adoptat de Comisia Europeană înainte de 30 aprilie 2010, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 27 alin. (2), şi se va publica în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Proiectele de M.S.C. şi proiectele de M.S.C. revizuite sunt elaborate de Agenţia Feroviară Europeană, în temeiul mandatelor care sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la art. 27 alin. (2). Proiectele de M.S.C. se bazează pe o examinare a metodelor existente în statele membre ale Uniunii Europene.
(3) M.S.C. descriu modul în care nivelul de siguranţă şi atingerea obiectivelor de siguranţă, precum şi conformitatea cu alte cerinţe de siguranţă sunt evaluate prin elaborarea şi definirea următoarelor elemente:
a) metode de evaluare a riscurilor;
b) metode de evaluare a conformităţii cu cerinţele din certificatele de siguranţă şi autorizaţiile de siguranţă, emise în conformitate cu art. 10 şi 11;
c) metode pentru a verifica dacă subsistemele structurale ale sistemelor feroviare sunt exploatate şi întreţinute în conformitate cu cerinţele esenţiale relevante, în măsura în care nu sunt încă sub incidenţa S.T.I.
(4) M.S.C. sunt revizuite la intervale regulate, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 27 alin. (2), ţinând seama de experienţa dobândită din aplicarea lor şi de dezvoltarea globală a securităţii feroviare şi a obligaţiilor statelor membre.
(5) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului aprobă sau propune spre aprobare, după caz, orice modificări necesare la normele naţionale de siguranţă, ţinând seama de adoptarea şi revizuirea M.S.C.
(6) M.S.C. prevăzute la alin. (1) se transpun în legislaţia naţională, se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Legea 55/2006 siguranta feroviara actualizată prin:Lege nr. 65/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară din 10 mai 2011, Monitorul Oficial 335/2011;
← ARTICOLUL 5 Legea 55/2006 Indicatori de siguranţă comuni... | ARTICOLUL 7 Legea 55/2006 Obiective de siguranţă comune... → |
---|