Art. 4 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 4
În înţelesul prezentei legi, noţiunile de mai jos se definesc astfel:
a) vânzător - consiliul judeţean, consiliul local al comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti sau regia autonomă de interes local care are în administrare, respectiv în patrimoniu, spaţii comerciale sau de prestări de servicii. Vânzătorul încheie contracte de vânzare-cumpărare în numele statului sau în nume propriu, după caz, în condiţiile prezentei legi;
b) cumpărător - orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, care are calitatea de comerciant sau prestator de servicii, potrivit legii. Cumpărător nu poate fi o persoană juridică română de drept public sau o societate comercială la care statul român ori o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar;
c) spaţiu comercial - spaţiul destinat actelor şi faptelor de comerţ, astfel cum sunt definite la art. 3 din Codul comercial;
d) spaţiu pentru prestări de servicii - spaţiul destinat prestării unor servicii către persoanele fizice sau juridice.
← Art. 3 Dispoziţii generale | Art. 5 Reguli comune privind vânzarea spaţiilor comerciale... → |
---|