Art. 9 Legea 566/2004 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 9
În înţelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:
a) membru cooperator - persoana fizică care depune o cerere de înscriere şi subscrie la capitalul social al cooperativei agricole aportul prevăzut de actul constitutiv; persoanele juridice care participă la constituirea cooperativei agricole de gradul 2 sunt considerate membri cooperatori în cadrul acestor cooperative;
b) membru fondator - persoana fizică sau persoana juridică care semnează actul constitutiv al cooperativei agricole;
c) parte divizibilă - partea patrimoniului cooperativei agricole care cuprinde valoarea părţilor sociale emise în schimbul aportului adus de membrii cooperatori la capitalul social, precum şi dividendele cuvenite membrilor cooperatori;
d) parte indivizibilă - partea patrimoniului cooperativei agricole acumulat de aceasta în decursul activităţii, mai puţin partea divizibilă, care nu poate face obiectul distribuirii sau dobândirii între membrii cooperatori;
e) părţi sociale - diviziuni ale capitalului social, nominative, emise în formă materială, de valoare egală, indivizibile, nenegociabile şi care nu sunt purtătoare de dobânzi.
← Art. 8 Legea 566/2004 Dispoziţii generale | Art. 10 Legea 566/2004 Înfiinţarea, organizarea şi... → |
---|