Art. 36 Numirea în funcţie Numirea, promovarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

CAPITOLUL IV
Numirea, promovarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

SECŢIUNEA 1
Numirea în funcţie

Art. 36

(1) În cazul în care activitatea instanţelor sau parchetelor nu se poate desfăşura în condiţii normale din cauza numărului mare de posturi vacante, recrutarea grefierilor se poate realiza prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante. Concursul se desfăşoară la nivelul curţilor de apel, parchetelor de pe lângă curţile de apel, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Departamentului Naţional Anticorupţie, potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

(2) Posturile de grefieri vacante temporar pot fi ocupate prin concurs organizat de către instanţele şi parchetele prevăzute la alin. (1), potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

(3) La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-e).

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 17/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 11 ianuarie 2006, Monitorul Oficial 48/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 36 Numirea în funcţie Numirea, promovarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea