Art. 77 Îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea Drepturile şi îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acest

CAPITOLUL VI
Drepturile şi îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

SECŢIUNEA a 3-a
Îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

Art. 77

(1) Funcţia de grefier este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice.

(2) Grefierilor le este interzis:

a) să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

b) să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;

c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare ori de control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv la bănci sau la alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;

d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

(3) Prin derogare de la regula prevăzută la alin. (2) lit. c), grefierii pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 77 Îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea Drepturile şi îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acest