Art. 84 Răspunderea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

CAPITOLUL VII
Răspunderea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

Art. 84

Constituie abateri disciplinare:

a) întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor;

b) absenţele nemotivate de la serviciu, precum şi încălcarea dispoziţiilor din regulamentele privind organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, referitoare la programul de lucru;

c) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri privind satisfacerea unor interese personale, ale membrilor familiilor lui sau ale altor persoane, precum şi orice ale imixtiuni în activitatea judecătorilor sau a procurorilor;

d) atitudinile ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de judecători şi procurori, faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili sau orice altă persoană cu care intră în relaţii;

e) nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter;

f) nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează modul de comunicare faţă de terţe persoane a datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea instanţelor judecătoreşti;

g) manifestări care aduc atingere demnităţii sau probităţii profesionale;

h) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine potrivit legii şi regulamentelor privind organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea ori alte atribuţii stabilite de conducătorii instanţelor judecătoreşti sau ai parchetelor de pe lângă acestea;

i) neglijenţa gravă ori neglijenţe repetate în rezolvarea lucrărilor;

j) încălcarea incompatibilităţilor şi a interdicţiilor prevăzute de lege;

k) omisiunea gravă de a-şi îndeplini atribuţiile ce îi revin potrivit legii;

l) nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 84 Răspunderea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea