Art. 89 Răspunderea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

CAPITOLUL VII
Răspunderea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

Art. 89

(1) Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de 30 de zile de la data înregistrării actului de constatare la cabinetul conducătorului instanţei sau al parchetului competent să aplice sancţiunea, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare.

(2) Sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie emisă în formă scrisă, în termenul prevăzut la alin. (1), şi se comunică persoanei sancţionate în cel mult 5 zile de la data emiterii; decizia produce efecte de la data comunicării.

(3) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din actele normative în vigoare care au fost încălcate de cel sancţionat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de cel sancţionat în timpul cercetării disciplinare prealabile ori motivele pentru care persoana nu a fost citată sau ascultată;

d) temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară;

e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată;

f) instanţa competentă la care sancţiunea disciplinară poate fi contestată.

(4) Decizia de sancţionare poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la tribunalul de muncă şi asigurări sociale în a cărui circumscripţie teritorială îşi are domiciliul contestatorul.

(5) Contestaţia formulată potrivit alin. (4) nu suspendă executarea. La cererea contestatorului, tribunalul poate dispune suspendarea executării.


Art. 891

Expertul criminalist care funcţionează în cadrul INEC este independent în formularea opiniilor exprimate în conţinutul raportului de expertiză criminalistică.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 892

Expertul criminalist are obligaţia să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu cu imparţialitate, profesionalism şi obiectivitate.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 893

Expertul criminalist trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea şi independenţa acestuia, precum şi de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii prestigiului justiţiei şi al instituţiei în care funcţionează.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 894

Expertul criminalist trebuie să cunoască şi să respecte limitele competenţei sale în activitatea de efectuare a expertizelor criminalistice.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 895

Funcţia de expert criminalist este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, a celor de instruire din cadrul instituţiilor de formare profesională, precum şi a funcţiilor de cercetare.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 896

Experţilor criminalişti le este interzis:

a) să participe la efectuarea expertizelor criminalistice în perioada în care deţin calitatea de experţi criminalişti în cadrul INEC;

b) să efectueze expertize criminalistice în afara celor realizate în cadrul INEC;

c) să exercite orice activităţi de natură să lezeze prestigiul instituţiei din care fac parte.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 897

Expertul criminalist nu poate acorda consultaţii de specialitate, în legătură cu atribuţiile ce îi revin, persoanelor care nu funcţionează în cadrul INEC.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 898

(1) Expertul criminalist este obligat să dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora.

(2) Declaraţia se înregistrează şi se depune la dosarul profesional personal al fiecărui expert.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 899

(1) Experţii criminalişti nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

(2) Experţii criminalişti completează anual o declaraţie autentică pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

(3) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea ministrului justiţiei, realitatea declaraţiilor prevăzute la alin. (2).

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 10

Dispoziţiile art. 77 alin. (2) şi (3), art. 78, 79 şi 81 se aplică în mod corespunzător.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 11

Prevederile prezentei secţiuni se aplică şi celorlalte categorii de personal care funcţionează în cadrul INEC.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 12

Recrutarea personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică se realizează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, în condiţiile legii.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 13

(1) La concursul pentru ocuparea funcţiilor de specialitate criminalistică se poate înscrie persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română şi capacitate deplină de exerciţiu;

b) are studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licenţă în domeniul specializării în care candidează;

c) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;

d) cunoaşte limba română şi are domiciliul în România;

e) are cunoştinţe de operare pe calculator;

f) este aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei;

g) nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliţie politică;

h) cunoaşte o limbă străină de circulaţie internaţională, la nivel mediu.

(2) Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează de INEC, potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 14

(1) La concursul pentru ocuparea funcţiilor auxiliare de specialitate criminalistică se poate înscrie persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;

b) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;

c) cunoaşte limba română şi are domiciliul în România;

d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

e) are studii medii, cunoştinţe de operare pe calculator sau de dactilografiere.

(2) Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează de INEC, potrivit regulamentului aprobat de directorul institutului, la propunerea Consiliului institutului.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 15

(1) Formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică se realizează în scopul îmbunătăţirii pregătirii profesionale a acestuia şi al creşterii calităţii nivelului ştiinţific al rapoartelor de expertiză criminalistică.

(2) Formarea profesională continuă trebuie să ţină seama de evoluţia procedeelor tehnice de analiză şi interpretare din diversele discipline ştiinţifice care concură la investigarea probelor materiale din punct de vedere criminalistic, în concordanţă cu standardele interne şi internaţionale în materie.

(3) Formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică se realizează ţinându-se seama de necesitatea specializării acestuia pe genuri de expertiză criminalistică.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 16

Responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică revine conducerii institutului prin Consiliul acestuia, şefilor laboratoarelor interjudeţene, precum şi fiecărui expert şi asistent în parte, prin pregătire individuală.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 17

(1) Personalul de specialitate criminalistică participă la programe de formare profesională continuă organizate de INEC, de instituţii de învăţământ superior din ţară şi din străinătate, precum şi la alte forme de perfecţionare profesională.

(2) Directorul institutului aprobă anual programul de formare profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică propus de Consiliul institutului.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 18

(1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă şi performanţă profesională a personalului de specialitate criminalistică, activitatea acestuia este supusă evaluării anuale.

(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează de superiorul ierarhic şi se avizează de directorul institutului.

(3) Prin raportul de evaluare a activităţii profesionale a personalului de specialitate criminalistică se poate acorda unul dintre următoarele calificative: foarte bine, bine, satisfăcător sau nesatisfăcător.

(4) Experţii criminalişti şi asistenţii criminalişti care nu sunt de acord cu calificativul acordat pot face contestaţie la Consiliul institutului, în termen de 30 de zile de la comunicarea raportului de evaluare de către institut. Hotărârea pronunţată de Consiliul institutului este definitivă.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 19

(1) Experţii şi asistenţii criminalişti care primesc calificativul satisfăcător în urma a două evaluări consecutive sunt obligaţi să urmeze, pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni, cursuri speciale de formare profesională organizate de INEC.

(2) Cursurile prevăzute la alin. (1) se încheie prin susţinerea unui examen.

(3) Expertul care primeşte în urma a două evaluări consecutive calificativul nesatisfăcător şi care nu a promovat examenul prevăzut la alin. (2) este eliberat din funcţie pentru incapacitate profesională, la propunerea Consiliului institutului, de către director.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 20

(1) Evaluarea şi calificativele anuale obţinute de personalul de specialitate criminalistică se păstrează la dosarul profesional personal.

(2) Dosarele profesionale personale ale personalului de specialitate criminalistică se întocmesc şi se păstrează de INEC.

(3) Dispoziţiile art. 75 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 21

(1) Activitatea personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este evaluată anual de superiorul ierarhic, prin acordarea calificativelor prevăzute la art. 89 18 alin. (3).

(2) Dispoziţiile art. 89 18 alin. (4) şi art. 89 20 se aplică în mod corespunzător.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 22

(1) Promovarea personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică în grade profesionale se face numai prin examen. Transferul de la o structură la alta în cadrul INEC nu constituie promovare.

(2) Modul de organizare şi desfăşurare a examenului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin regulament aprobat de directorul institutului la propunerea Consiliului institutului.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 23

Directorul şi directorul adjunct ai institutului sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului justiţiei dintre experţii cu grad profesional maxim şi cu studii juridice care funcţionează în cadrul institutului.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 24

(1) Numirea în celelalte funcţii de conducere se face de către directorul institutului.

(2) Pentru numirea în funcţia de şef laborator interjudeţean, precum şi pentru numirea în funcţia de şef de sector în cadrul institutului este necesară o vechime de peste 10 ani în profesia de expert criminalist şi minimum 3 ani vechime în cadrul INEC.

(3) Numirea şefilor de laboratoare interjudeţene nou-înfiinţate se poate face şi prin derogare de la condiţiile de vechime prevăzute la alin. (2), dar numai în situaţia în care numirea nu se poate face în condiţiile alin. (2).

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 25

(1) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este suspendat din funcţie în cazurile prevăzute la art. 48 alin. (1).

(2) Suspendarea din funcţie se dispune de către directorul institutului, cu avizul Consiliului institutului, prin decizie motivată.

(3) Dispoziţiile art. 48 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.


Art. 89 26

Decizia prevăzută la art. 89 25 alin. (2) este comunicată de îndată de către directorul institutului persoanei împotriva căreia s-a dispus măsura suspendării din funcţie.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 27

Dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi (3), art. 50 şi 51 se aplică în mod corespunzător.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 28

(1) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este eliberat din funcţia de execuţie sau de conducere în cazurile prevăzute la art. 52.

(2) Eliberarea din funcţie se dispune prin decizie a directorului institutului.

(3) Prevederile art. 54 sunt aplicabile şi pentru categoriile de personal prevăzute la alin. (1).

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 29

(1) În cazul în care institutul sau un laborator interjudeţean din subordinea acestuia nu poate funcţiona normal datorită volumului prea mare de lucrări, a lipsei temporare a personalului, a existenţei de posturi vacante ori a altor asemenea cauze obiective, directorul institutului poate delega, prin decizie motivată, personal de specialitate criminalistică sau personal care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC.

(2) Dispoziţiile art. 55 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 30

Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică poate fi detaşat sau transferat prin decizie motivată a directorului institutului în condiţiile prevăzute la art. 56 şi 58, care se aplică în mod corespunzător.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 31

Prevederile art. 57 sunt aplicabile şi în cazul delegării sau detaşării personalului de specialitate criminalistică sau a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 32

Stabilirea drepturilor şi îndatoririlor personalului de specialitate criminalistică şi ale personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică se face ţinându-se seama de locul şi rolul acestora în desfăşurarea activităţii de justiţie, de răspunderea şi complexitatea îndeplinirii funcţiei deţinute, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 33

Pentru activitatea desfăşurată, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu funcţia deţinută, cu vechimea şi cu alte criterii prevăzute de lege.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 34

(1) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de specialitate, a unor lucrări literare ori ştiinţifice.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi numit membru al unor comisii de examinare, de acreditare sau al unor comisii de elaborare a proiectelor de acte normative, precum şi a unor documente interne ori internaţionale.

(3) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi membru al societăţilor ştiinţifice ori academice, precum şi al asociaţiilor sau fundaţiilor care au scop ştiinţific ori profesional.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 35

(1) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică au dreptul şi îndatorirea de a-şi perfecţiona în mod continuu pregătirea profesională.

(2) Pe perioada în care personalul prevăzut la alin. (1) urmează forme de perfecţionare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situaţia în care acestea sunt:

a) organizate la iniţiativa ori în interesul INEC;

b) urmate la iniţiativa acestuia, cu acordul directorului institutului;

c) organizate de Ministerul Justiţiei sau de alte instituţii specializate din ţară ori din străinătate.

(3) În cazul în care formarea şi perfecţionarea profesională, în formele prevăzute la alin. (2), se organizează în afara localităţii în care îşi are sediul laboratorul, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică beneficiază de drepturile de delegare, în condiţiile prezentei legi.

(4) Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, organizate în condiţiile alin. (2) lit. a) şi c), INEC şi Ministerul Justiţiei au obligaţia să prevadă în bugetul propriu fondurile necesare.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 36

(1) INEC are obligaţia să asigure personalului de specialitate criminalistică şi personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică condiţii normale de muncă şi igienă, de natură să le asigure sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.

(2) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică au dreptul la asigurarea în mod gratuit a echipamentului de protecţie adaptat specificului activităţii desfăşurate în cadrul INEC.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 37

Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică răspund disciplinar, civil, administrativ şi penal, în condiţiile legii.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 38

Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 39

Constituie abateri disciplinare:

a) refuzul de a executa la timp sarcinile încredinţate în mod legal de superiorul ierarhic, precum şi neexecutarea acestora din neglijenţă, în condiţiile cerute şi conform indicaţiilor primite;

b) părăsirea locului de muncă şi lipsa de la serviciu fără aprobarea celui în drept să acorde învoiri;

c) încălcarea normelor de protecţie, igienă şi securitate a muncii, precum şi a regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor;

d) încălcarea normelor de comportare civică şi etică sau folosirea unui limbaj inadecvat în cadrul relaţiilor de muncă.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 40

(1) Constituie abatere disciplinară gravă oricare dintre următoarele fapte:

a) absenţa nemotivată de la serviciu timp de 3 zile consecutiv;

b) plecarea în concediu de odihnă sau concediu fără plată înainte ca acesta să fie aprobat de angajator;

c) refuzul repetat de a executa la timp sarcinile încredinţate în mod legal de superiorul ierarhic, precum şi neexecutarea acestora din neglijenţă, în condiţiile cerute şi conform indicaţiilor primite;

d) asumarea de obligaţii sau responsabilităţi faţă de persoane, organe ori organizaţii, interne sau internaţionale, în numele INEC sau în nume propriu, pe baza calităţii de salariat, fără acordul sau împuternicirea prealabilă a angajatorului.

(2) Săvârşirea de către salariat a oricăreia dintre abaterile disciplinare grave prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, independent de existenţa unor antecedente disciplinare ale acestuia.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 41

Pentru abaterile disciplinare săvârşite de personalul de specialitate criminalistică sau de personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, în raport cu gravitatea acestora, se aplică sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a)-d) şi f).

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 42

(1) Nicio sancţiune, cu excepţia celei prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a), nu poate fi aplicată înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2) Cercetarea prealabilă este efectuată de comisia de disciplină, numită de directorul INEC.

(3) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de comisia de disciplină care realizează cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 43

Comisia de disciplină are următoarele atribuţii principale:

a) cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată;

b) stabileşte persoanele care urmează să fie audiate;

c) audiază salariatul a cărui faptă constituie obiectul sesizării, persoana care a formulat sesizarea, precum şi orice alte persoane ale căror declaraţii pot înlesni soluţionarea cazului;

d) poate solicita declaraţii scrise persoanelor prevăzute la lit. c);

e) poate solicita orice documente care sunt de natură să înlesnească soluţionarea cazului;

f) propune aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite;

g) întocmeşte rapoarte cu privire la cauzele pentru care a fost sesizată, pe care le înaintează directorului institutului.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;


Art. 89 44

(1) Cercetarea disciplinară prealabilă se efectuează în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a săvârşirii abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii faptei. Sancţiunea disciplinară este dispusă de către directorul institutului, prin decizie, emisă în termen de cel mult 10 zile de la data finalizării cercetării disciplinare.

(2) Decizia se comunică persoanei sancţionate în cel mult 5 zile de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

(3) Prevederile art. 89 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

Legea 567 din 2004 actualizată prin:

Lege nr. 156/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din 5 iulie 2011, Monitorul Oficial 519/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 89 Răspunderea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea