Art. 32 Legea 59/1934 Despre prezentarea la plată şi despre plată
Comentarii |
|
Despre prezentarea la plată şi despre plată
Art. 32
Prezentarea unui cec la o casă de compensaţii echivalează cu o prezentare la plată.
Legea nr. 59/1934 a cecului actualizată prin:Ordonanţă nr. 11/1993 - pentru modificarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi a Legii nr. 59/1934 asupra cecului din 4 august 1993, M. Of. 201/1993;
Art. 321
Prezentarea unui cec la plată se poate face în original sau prin trunchiere.
În sensul prezentei legi, prin trunchiere se înţelege procedeul informatic care constă în următoarele operaţiuni succesive:
a) transpunerea în format electronic a informaţiilor relevante de pe cecul original;
b) reproducerea imaginii cecului original în format electronic; şi
c) transmiterea informaţiei electronice obţinute prin operaţiunile prevăzute la lit. a) şi b) către instituţia de credit plătitoare.
Prezentarea la plată a unui cec prin trunchiere produce aceleaşi efecte juridice ca şi prezentarea la plată a cecului original, cu condiţia ca acesta din urmă să fi fost emis cu respectarea prevederilor legii.
Instituţiile de credit pot recurge la procedeul trunchierii, cu condiţia ca între ele să existe o convenţie prealabilă în contextul unui aranjament de plată sau o convenţie constând în aderarea lor la un sistem de plăţi.
Informaţiile relevante pentru trunchiere, cuprinse în cecul original, sunt stabilite potrivit convenţiilor prevăzute la alin. 4.
Imaginea cecului original reprezintă copia electronică a cecului original. Imaginea cecului original trebuie să respecte standardele stabilite potrivit convenţiilor prevăzute la alin. 4.
Momentul recepţionării de către instituţia de credit plătitoare, respectiv de către un sistem de plăţi a informaţiilor relevante pentru trunchiere şi a imaginii electronice a respectivului cec, potrivit alin. 2, constituie momentul prezentării la plată.
Transmiterea către instituţia de credit plătitoare a informaţiilor relevante şi a imaginii cecului, prin trunchiere, trebuie realizată astfel încât să se asigure autenticitatea şi integritatea acestora, prin utilizarea oricăror procedee tehnice admise de lege.
Legea nr. 59/1934 a cecului actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 38/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului din 26 martie 2008, M. Of. 284/2008;
Art. 322
Când prezintă la plată un cec prin trunchiere, instituţia de credit este obligată:
a) să verifice dacă cecul original respectă în formă şi conţinut prevederile legale, inclusiv regularitatea succesiunii girurilor, cu excepţia autenticităţii semnăturilor trăgătorului şi giranţilor;
b) să garanteze acurateţea şi conformitatea informaţiilor relevante pentru trunchiere transmise electronic cu datele din cecul original, precum şi conformitatea imaginii cecului cu cecul original.
Instituţia de credit răspunde de orice pierdere suferită prin nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. 1.
Legea nr. 59/1934 a cecului actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 38/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului din 26 martie 2008, M. Of. 284/2008;
Art. 323
Refuzul total sau parţial la plată al unui cec prezentat la plată prin trunchiere se face în formă electronică, de către instituţia de credit plătitoare.
În baza refuzului prevăzut la alin. 1, instituţia de credit care deţine cecul original va înscrie pe acesta:
a) data prezentării acestuia la plată, spre a se constata dacă prezentarea s-a efectuat în cadrul termenului prevăzut la art. 30;
b) declaraţia de refuz, datată şi semnată de către reprezentanţi legali sau împuterniciţi ai acestora.
Menţiunile înscrise pe cecul original, potrivit alin. 2, cu respectarea dispoziţiilor art. 44, constituie dovada refuzului de plată.
Legea nr. 59/1934 a cecului actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 38/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului din 26 martie 2008, M. Of. 284/2008;
← Art. 31 Legea 59/1934 Despre prezentarea la plată şi despre plată | Art. 33 Legea 59/1934 Despre prezentarea la plată şi despre plată → |
---|