Art. 37 Legea 59/1934 Despre prezentarea la plată şi despre plată
Comentarii |
|
Despre prezentarea la plată şi despre plată
Art. 37
Când un cec este plătibil într-o monedă, care nu are curs la locul plăţii, suma poate fi plătită, în termenul de prezentare a cecului, în moneda ţării, după valoarea ei din ziua plăţii. Dacă plata nu a fost făcută la prezentare, posesorul poate, la alegerea sa, să ceară ca suma să fie plătită în moneda ţării, fie după cursul din ziua prezentăm, fie după cursul din ziua plăţii.
Valoarea monedei străine este determinată după uzurile locului de plată. Trăgătorul poate totuşi să stipuleze că suma de plată va fi calculată după un curs indicat în cec.
Regulele aci arătate nu se aplică în cazul când trăgătorul a stipulat că plata va trebui făcută într-o monedă anume arătată (clauza de plată efectivă în monedă străină).
Dacă suma este arătată într-o monedă având aceeaşi denumire, dar o valoare diferită în ţara de emisiune şi în aceea a plăţii, se presupune că indicarea se referă la moneda locului de plată.
← Art. 36 Legea 59/1934 Despre prezentarea la plată şi despre plată | Art. 38 Legea 59/1934 Despre cecul barat, cecul plătibil în... → |
---|