Art. 3 Legea 63/2011 Metodologia de calcul al drepturilor salariate care se acordă personalului didactic

CAPITOLUL I
Metodologia de calcul al drepturilor salariate care se acordă personalului didactic

Art. 3

Modul de calcul pentru salariul de bază al personalului didactic încadrat pe funcţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la lege este următorul:

A.

1. Salariul de încadrare al funcţiei didactice prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la lege se stabileşte după cum urmează:

a) pentru personalul didactic încadrat la tranşele de vechime în învăţământ de până la 10 ani, salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la lege conţin numai sporul pentru suprasolicitare neuropsihică;

b) pentru personalul didactic încadrat la tranşele de vechime în învăţământ de peste 10 ani, care îndeplineşte condiţia de vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani, salariul de încadrare prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la lege include pe lângă sporul pentru suprasolicitare neuropsihică şi sporul de stabilitate;

c) pentru personalul didactic încadrat la tranşele de vechime în învăţământ de peste 10 ani, care nu îndeplineşte condiţia de vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani, salariile de încadrare se vor împărţi la 1,15 şi se vor rotunji la întreg. Dacă, ulterior intrării în vigoare a prezentei legi, prin împărţirea la 1,15 personalului didactic de predare trecut la o tranşă de vechime recunoscută în învăţământ de peste 10 ani nu i se poate asigura salariul de încadrare avut, acesta va fi menţinut cu acelaşi salariu de încadrare în noua tranşă până când i se poate asigura o creştere a salariului de încadrare.

2. Prin vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani se înţelege activitatea depusă atât în calitate de personal didactic, personal didactic de conducere, îndrumare şi control, cât şi în calitate de personal didactic auxiliar, cu contract de muncă într-o unitate sau instituţie de învăţământ ori într-un inspectorat şcolar, indiferent când vechimea a fost realizată în mod neîntrerupt.

3. De prevederile pct. 2 beneficiază şi profesorii sau maiştrii instructori care au desfăşurat activitate în perioada 1984-1990 cu normă întreagă în învăţământul preuniversitar, dar cu plata salariului din alte sectoare de activitate.

4. Perioadele în care personalul didactic s-a aflat în concediu fără plată acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare sau în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, precum şi perioada în care personalul didactic a efectuat stagiul militar, după care s-a reîntors la catedră, respectiv perioadele în care personalul didactic a avut catedră rezervată în învăţământ, nu întrerup vechimea în învăţământ. Aceste perioade nu constituie vechime efectivă în învăţământ pentru acordarea sporului de stabilitate.

5. Vechimea efectivă în învăţământ reprezintă perioada în care persoana angajată cu contract individual de muncă a desfăşurat activitate efectivă de predare la catedră în cadrul unei unităţi sau instituţii de învăţământ. Constituie vechime efectivă în învăţământ şi perioada în care personalul didactic de conducere, îndrumare şi control, precum şi personalul didactic auxiliar desfăşoară activitate în cadrul unei unităţi/instituţii de învăţământ sau unui inspectorat şcolar.

6. Vechimea recunoscută în învăţământ reprezintă perioada în care persoana angajată în învăţământ, provenită din alte sectoare de activitate, face dovada că a profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii, în cazul în care această persoană ocupă un post didactic în aceeaşi specialitate. Această vechime este luată în calcul numai pentru stabilirea drepturilor salariale. Pentru persoanele care beneficiază de vechime recunoscută în învăţământ, stabilirea salariului de încadrare al funcţiei didactice se va face potrivit pct. 1 lit. c).

7. Vechimea în învăţământ este formată din vechimea efectivă în învăţământ şi vechimea recunoscută în învăţământ, după caz.

B.

1. Pentru funcţiile de conducere din învăţământul universitar, indemnizaţia de conducere prevăzută în anexa nr. 4 la lege se calculează ca procent din nivelul minim al salariului de încadrare al funcţiei didactice de profesor universitar cu vechime în învăţământ de peste 40 de ani, prevăzut în anexa nr. 1 la lege, şi devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.

2. Pentru funcţiile de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, indemnizaţia de conducere prevăzută în anexa nr. 4 la lege se calculează ca procent din salariul de încadrare al funcţiei didactice, prevăzut în anexa nr. 2 la lege, stabilit conform procedurii reglementate de prezentul capitol, şi devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.

C. Personalul didactic din unităţile de învăţământ special, stabilite în condiţiile legii, beneficiază de o indemnizaţie de 15% din salariul de încadrare prevăzut în anexa nr. 2 la lege, stabilit conform procedurii reglementate de prezentul capitol, care devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.

D.

1. Personalul didactic şi personalul didactic auxiliar beneficiază de gradaţia de merit potrivit art. 92, 264 şi 311 din Legea nr. 1/2011.

2. Cuantumul gradaţiei de merit se calculează prin aplicarea procentului de 25% la salariul de încadrare, care devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.

E.

1. Personalul didactic care îndeplineşte activitatea de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii şi profesorii pentru învăţământul preşcolar şi primar beneficiază de o indemnizaţie de 10% aplicată salariului de bază, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, care devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.

2. Pentru activitatea de diriginte efectuată de personalul didactic încadrat cu minimum jumătate de normă, indemnizaţia aferentă se va calcula la nivelul prevăzut pentru norma întreagă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 3 Legea 63/2011 Metodologia de calcul al drepturilor salariate care se acordă personalului didactic




popa ada 18.11.2015
sunt invatator pensionar cu contract de munca pe perioada determinata cum ecorect sa fiu incadrata? CM-PE,CMTP-PE,CMTP Mentionez ca nu se specifica pe contract timpul de 8 ore ,ci ni se platesc orele efectuate,dar in REVISAL apare timpul de 8 ore calculat la totalul de ore pe luna si un nr, de zile ce se imparte nr. ore impartit la 8. Exemplu:64 ore:8=8zile.pe luna respectiva.DAR EU MERG ZILNIC LA SERVICI,E CORECT SA AM UN NR. ASA DE MIC DE ZILE,cand noi ne facem acceasi activitate,cu responsabilitati, ca toate cadrele didactice.
Multumesc .
Răspunde
MIHAELA 8.10.2015
Buna ziua,lucrez in invatamant din 1996, in august 2002 am intrat in concediu crestere copil,
pana in 2005,apoi am revenit in 2006
,in 2010 septembrie,am nascut si am intrat iar in concediu de crestere copil pana la data de 2012,am revenitin septembrie 2012 ,in anul 2015 ar trebui sa benefciez de acel spor de stabilitate dupa legea 63/2011 ,dar d-na director mi-a zis ca nu pot sa beneficiez deoarece am 10 ani intrerupti .
.MENTIONEZ CA SUNT TITULARA ,PROFESOR STUDII SUPERIOARE GRAD II IN CURSDE FINALIZARE GRAD I SI SUNT INCADRATA LA 18 -22 VECHIME,
ÎNTREBAREA ESTE POT SAU NU BENEFICIA DE SPOR DE STABILITATE?
Răspunde
Andreea T 9.09.2014
Buna ziua. Va rog sa ma lamuriti cu un raspuns avizat in urmatoarea situatie: Am obtinut gradatia de merit pentru perioada 2009-2013. In 2011 am intrat in concediu de crestere copil. M-am intors in mai 2013. Nu mi s-a mai acordat gradatia pe motiv ca am fost in cic. Pe de alta parte, o colega care a revenit din cic in 2014 beneficiaza in continuare de gradatie. S-a schimbat legea in acest sens? Cum trebuie sa procedez?
Răspunde
gigi 19.02.2013
Multumim d-na ministru si nu numai celor care stiu si nu vor sa faca nimic pentru a repune in drepturi pe MAMELE care au nascut de la 4 copii in sus Obligatoriu sti toata lumea si sint majoritatea UZATE la maxim MARE facilitate aveau de la statul roman ,2 ANI pentru a iesi mai devreme la pensie in numele tuturor MAMELOR multumiri sprincenate .rog saitul sa inlesneasca cele scrise sa ia la cunostiinta MINISTERUL MUNCI multumesc
Răspunde
Dobre Elena 3.06.2011
acesta lege pedepseste mamicile care au beneficiart de o lege cand au stat 2 ani in concediu si acum vine alta care le sanctioneaza ..............
in ce tara traim............
Răspunde
chiochiu 28.05.2011
ati spus de plafonarea salariilor celor care au luat salarii marite cu 30% nu ca ne mai taiati si noua din salariile mizere
Răspunde