Art. 30 Coordonarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 şi a procedurii străine Proceduri concomitente

CAPITOLUL V
Proceduri concomitente

Art. 30

Coordonarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 şi a procedurii străine

În cazul în care o procedură străină şi procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se desfăşoară concomitent cu privire la acelaşi debitor, instanţa va întreprinde măsurile vizând cooperarea şi coordonarea, prevăzute la art. 26-28, şi va proceda în felul următor:

A. atunci când cererea de recunoaştere a procedurii străine este formulată ulterior deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

a) orice măsură cu executare vremelnică încuviinţată în temeiul art. 20 sau 22 va trebui să fie compatibilă cu prevederile procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) art. 21 nu se aplică în măsura în care procedura străină este recunoscută ca procedură străină principală;

B. atunci când cererea de recunoaştere a procedurii străine este admisă ori numai formulată anterior deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

a) orice măsură cu executare vremelnică, încuviinţată în temeiul art. 20 sau 22, va fi reexaminată de instanţă, care va dispune modificarea sau încetarea acesteia, dacă este incompatibilă cu dispoziţiile procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) în măsura în care procedura străină este recunoscută ca procedură străină principală, se va dispune, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2), modificarea sau încetarea măsurilor de suspendare ori de oprire, prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (3), dacă aceste măsuri sunt incompatibile cu derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

C. atunci când va decide asupra încuviinţării, respectiv a modificării sau prelungirii duratei măsurilor cu executare vremelnică, încuviinţate reprezentantului unei proceduri străine secundare, instanţa se va asigura că, potrivit legii române, aceste măsuri poartă numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate în cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informaţii necesare în acea procedură.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 30 Coordonarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 şi a procedurii străine Proceduri concomitente