Art. 52 Candidaturile Organizarea alegerilor
Comentarii |
|
Organizarea alegerilor
SECŢIUNEA a 5-a
Candidaturile
Art. 52
(1) Acceptarea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către cetăţeni, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale, în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea candidaturii.
(2) Respingerea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către candidat, partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale care au propus candidatura respectivă, în termen de cel mult 48 de ore de la respingere.
(3) Contestaţiile trebuie să cuprindă numele şi prenumele, adresa şi calitatea contestatarului, numele şi prenumele persoanei a cărei candidatură a fost admisă sau respinsă, prezentarea temeiurilor contestaţiei, data şi semnătura contestatarului şi indicarea, dacă este cazul, a persoanei desemnate să îl reprezinte.
(4) Contestaţia şi, dacă este cazul, cererea de recurs se depun la instanţa competentă să le soluţioneze, sub sancţiunea nulităţii.
(5) Contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare, de către judecătoria, respectiv tribunalul, în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală. Hotărârea nu se comunică.
(6) Împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Recursul se soluţionează în termen de 24 de ore de la înregistrare.
(7) Hotărârea pronunţată în recurs este definitivă şi irevocabilă.
← Art. 51 Candidaturile Organizarea alegerilor | Art. 53 Candidaturile Organizarea alegerilor → |
---|