Art. 64 Campania electorală Organizarea alegerilor

CAPITOLUL II
Organizarea alegerilor

SECŢIUNEA a 7-a
Campania electorală

Art. 64

(1) În timpul campaniei electorale, informaţiile privind sistemul electoral, tehnica votării, calendarul campaniei electorale, programele politice, opiniile şi mesajele cu conţinut electoral trebuie să fie prezentate exclusiv în următoarele tipuri de emisiuni:

a) emisiuni informative - în care pot fi difuzate informaţii privind sistemul electoral, tehnica votării şi activităţile de campanie ale candidaţilor; în acest scop durata programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult 15 minute;

b) emisiuni electorale - în care candidaţii îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală;

c) dezbateri electorale - în care candidaţii, jurnaliştii, analiştii şi alţi invitaţi pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public.

(2) Posturile private de radio şi televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, pot organiza, în cadrul propriei grile de programe, emisiuni de tipul celor prevăzute la alin. (1).

(3) Emisiunile prevăzute la alin. (1) nu pot fi considerate publicitate electorală.

(4) Spoturile publicitare de 20-30 de secunde care îndeamnă electoratul să voteze un candidat sau o listă de candidaţi pot fi difuzate numai în interiorul emisiunilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).

(5) Este interzisă cumpărarea de spaţii de emisie în vederea difuzării de clipuri sau de emisiuni electorale.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 64 Campania electorală Organizarea alegerilor