Art. 2 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 2

În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

a) audit public intern - activitate funcţional independentă şi obiectivă, de asigurare şi consiliere, concepută să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistematică şi metodică, evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea managementului riscului, controlului şi proceselor de guvernantă;

a1) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice structurile asociative ale autorităţilor publice locale şi alte persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică şi sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;

a2) cadrul general de competenţe profesionale al auditorului intern din sectorul public, denumit în continuare cadrul general de competenţe profesionale - cuprinde domeniile şi, în cadrul lor, cunoştinţele, abilităţile şi valorile profesionale necesare exercitării activităţii de audit public intern în entităţile publice şi care sunt specificate în Standardul Ocupaţional Auditor intern în sectorul public;

a3) Carta auditului public intern - document oficial care defineşte scopul, obiectivele, organizarea, competenţele, responsabilităţile şi autoritatea structurii de audit în cadrul entităţii publice, sfera de aplicare, natura serviciilor de asigurare şi consiliere, metodologia de lucru, regulile de conduită a auditorilor interni şi stabileşte necesitatea accesului la documente, bunuri şi informaţii, cu ocazia misiunilor de audit desfăşurate;

a4) certificat de atestare a auditorului intern din sectorul public, denumit în continuare certificat de atestare - document emis de Ministerul Finanţelor Publice, prin Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI), care atestă îndeplinirea condiţiilor necesare pentru ca un auditor intern să desfăşoare activităţi de audit public intern în entităţile publice;

a5) compartiment de audit public intern - noţiune generică privind tipul de structură funcţională de bază a auditului public intern care, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţilor şi riscurile asociate de la nivelul entităţii publice, poate fi: direcţie generală, direcţie, serviciu, birou sau compartiment cu minimum 2 auditori interni, angajaţi cu normă întreagă;

b) control intern - totalitatea politicilor şi procedurilor elaborate şi implementate de managementul entităţii publice pentru a asigura: atingerea obiectivelor entităţii într-un mod economic, eficient şi eficace; respectarea regulilor specifice domeniului, a politicilor şi deciziilor managementului; protejarea bunurilor şi informaţiilor, prevenirea şi depistarea fraudelor şi erorilor; calitatea documentelor contabile, precum şi furnizarea în timp util de informaţii de încredere pentru management;

c) control financiar public intern - întregul sistem de control intern din sectorul public, format din sistemele de control ale entităţilor publice, ale altor structuri abilitate de Guvern şi din unităţile centrale responsabile cu armonizarea şi implementarea principiilor şi standardelor de control şi de audit;

c1) cooperare pentru asigurarea activităţii de audit public intern în entităţile publice locale - exercitarea în comun a activităţii de audit public intern de către mai multe entităţi, una îndeplinind rol de organizator, sau realizarea acestei activităţi, pentru mai multe entităţi publice locale, de compartimente de audit organizate la nivelul structurilor asociative de utilitate publică ale autorităţilor administraţiei publice locale, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale; condiţiile şi termenii cooperării sunt stabiliţi într-un acord;

c2) dobândirea competenţelor - procesul prin care se obţin cunoştinţele, abilităţile şi valorile profesionale necesare unei persoane pentru a planifica şi executa misiuni de audit public intern la entităţile publice şi a căror deţinere este confirmată de către instituţii autorizate prin lege;

d) economicitate - minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate;

e) eficacitate - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii respective;

f) eficienţă - maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate;

g) entitate publică - autoritatea publică, instituţia publică, compania/societatea naţională, regia autonomă, societatea comercială la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar şi care are personalitate juridică, precum şi entitatea finanţată în proporţie de peste 50% din fonduri publice;

h) fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, fondurile provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice şi din fonduri externe nerambursabile;

h1) guvernantă - ansamblul proceselor şi structurilor implementate de management în scopul informării, direcţionării, conducerii şi monitorizării activităţilor entităţii publice către atingerea obiectivelor sale;

i) instituţie publică - denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, unităţile administrativ-teritoriale, respectiv comunele, oraşele, municipiile, judeţele, sectoarele şi municipiul Bucureşti, instituţiile publice centrale şi locale subordonate, aflate în coordonarea sau sub autoritatea altor entităţi publice, indiferent de modul de finanţare a activităţii lor;

j) instituţie publică mică - instituţia care derulează un buget anual de până la nivelul echivalentului în lei a 100.000 euro pe o perioadă de 3 ani consecutiv;

j1) instituţii autorizate - instituţii de învăţământ superior acreditate în România, precum şi furnizori de formare profesională autorizaţi de Consiliul Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor (CNCFPA);

k) patrimoniu public - totalitatea drepturilor şi obligaţiilor statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau ale entităţilor publice ale acestora, dobândite sau asumate cu orice titlu; fac parte din patrimoniul public drepturile şi obligaţiile referitoare atât la bunurile din domeniul public, cât şi din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale;

l) pista de audit - stabilirea fluxurilor informaţiilor, atribuţiilor şi responsabilităţilor referitoare la acestea, precum şi a modului de arhivare a documentaţiei justificative complete, pentru toate stadiile desfăşurării unei acţiuni, care să permită, totodată, reconstituirea operaţiunilor de la suma totală până la detalii individuale şi invers;

m) Standard Ocupaţional Auditor intern în sectorul public - document aprobat în baza Legea 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează unităţile de competenţă şi nivelul calitativ asociat rezultatelor activităţilor specifice privind ocupaţia de auditor intern în sectorul public;

n) structuri asociative ale autorităţilor publice locale, denumite în continuare structuri asociative - includ Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Municipiilor din România, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi alte forme asociative de interes general pentru administraţia publică locală, constituite potrivit legii, precum şi structurile teritoriale cu personalitate juridică ale acestora, după caz.

Legea 672 2002 actualizată prin:

Legea 191 2011 - pentru modificarea şi completarea Legea 672 2002 privind auditul public intern din 27 octombrie 2011, Monitorul Oficial 780/2011;

OG 37 2004 - pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul intern din 29 ianuarie 2004, Monitorul Oficial 91/2004;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2 Dispoziţii generale