Art. 4 Legea 677/2001 Reguli generale privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Comentarii |
|
Reguli generale privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Art. 4
Caracteristicile datelor cu caracter personal în cadrul prelucrării
(1) Datele cu caracter personal destinate a face obiectul prelucrării trebuie să fie:
a) prelucrate cu bună-credinţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b) colectate în scopuri determinate, explicite şi legitime; prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică nu va fi considerată incompatibilă cu scopul colectării dacă se efectuează cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv a celor care privesc efectuarea notificării către autoritatea de supraveghere, precum şi cu respectarea garanţiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute de normele care reglementează activitatea statistică ori cercetarea istorică sau ştiinţifică;
c) adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate şi ulterior prelucrate;
d) exacte şi, dacă este cazul, actualizate; în acest scop se vor lua măsurile necesare pentru ca datele inexacte sau incomplete din punct de vedere al scopului pentru care sunt colectate şi pentru care vor fi ulterior prelucrate, să fie şterse sau rectificate;
e) stocate într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate strict pe durata necesară realizării scopurilor în care datele sunt colectate şi în care vor fi ulterior prelucrate; stocarea datelor pe o durată mai mare decât cea menţionată, în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică, se va face cu respectarea garanţiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute în normele care reglementează aceste domenii, şi numai pentru perioada necesară realizării acestor scopuri.
(2) Operatorii au obligaţia să respecte prevederile alin. (1) şi să asigure îndeplinirea acestor prevederi de către persoanele împuternicite.
← Art. 3 Legea 677/2001 Dispoziţii generale | Art. 5 Legea 677/2001 Reguli generale privind prelucrarea... → |
---|
Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:
Comentarii despre Art. 4 Legea 677/2001 Reguli generale privind prelucrarea datelor cu caracter personal
