Art. 26 Legea 678/2001 Protecţia şi asistenţa victimelor traficului de persoane
Comentarii |
|
Protecţia şi asistenţa victimelor traficului de persoane
Art. 26
(1) Persoanelor vătămate prin infracţiunile prevăzute în prezenta lege, precum şi altor victime ale acestor infracţiuni li se acordă în mod special protecţie şi asistenţă fizică, psihologică, medicală, juridică şi socială.
(2) Victimele traficului de persoane, în condiţiile în care furnizează organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată date şi informaţii cu caracter determinant pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorilor, pot fi incluse în Programul de protecţie a martorilor, potrivit legii.
(3) Viaţa privată şi identitatea victimelor traficului de persoane sunt ocrotite potrivit prezentei legi.
(4) Victimele infracţiunilor prevăzute în prezenta lege au dreptul la recuperarea lor fizică, psihologică şi socială.
(5) Minorilor, victime ale infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, li se acordă protecţie şi asistenţă specială, în raport cu vârsta lor.
(6) Femeilor, victime ale infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, precum şi celor care sunt supuse unui risc ridicat de a deveni victime ale acestor infracţiuni li se acordă o protecţie şi o asistenţă socială specifice.
Legea 678/2001 prevenirea si combaterea traficului de persoane actualizată prin:Lege nr. 230/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane din 30 noiembrie 2010, Monitorul Oficial 812/2010;
← Art. 25 Legea 678/2001 Dispoziţii speciale privind procedura... | Art. 27 Legea 678/2001 Protecţia şi asistenţa victimelor... → |
---|