Art. 10 Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie Infracţiuni
Comentarii |
|
Infracţiuni
SECŢIUNEA a 3-a
Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie
Art. 10
Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:
a) stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară;
b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinaţiilor subvenţiilor;
c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
Legea 78 2000 actualizată prin:Legea 69/2007 - privind modificarea lit. b) şi c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie din 26 martie 2007, Monitorul Oficial 215/2007;
OUG 124/2005 - privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie din 6 septembrie 2005, Monitorul Oficial 842/2005;
← Art. 9 Infracţiuni de corupţie Infracţiuni | Art. 11 Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie... → |
---|