Art. 125 Legea nr. 8/1996 dreptul de autor Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe
Comentarii |
|
Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe
Secţiunea a II-a
Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe
Art. 125
(1) Organismele de gestiune colectivă prevăzute în prezentul capitol se constituie în condiţiile legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, şi funcţionează potrivit reglementărilor privind asociaţiile fără scop patrimonial şi potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Aceste organisme sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice ori juridice, şi acţionează în limitele mandatului încredinţat şi pe baza statutului adoptat după procedura prevăzută de lege.
(3) Organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari.
Legea 8/1996 drepturi autor actualizată prin:Lege nr. 285/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 23 iunie 2004, M. Of. 587/2004;
Art. 1251
Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să comunice publicului, prin mijloace de informare în masă, următoarele date:
a) categoriile de titulari de drepturi pe care îi reprezintă;
b) drepturile patrimoniale pe care le gestionează;
c) categoriile de utilizatori şi categoriile de persoane fizice şi juridice care au obligaţii de plată a remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată către titularii de drepturi;
d) actele normative în temeiul cărora funcţionează şi colectează remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi;
e) modalităţile de colectare şi persoanele responsabile de această activitate, pe plan local şi central;
f) programul de lucru.
Legea 8/1996 drepturi autor actualizată prin:Ordonanţă de urgentă nr. 123/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 1 septembrie 2005, M. Of. 843/2005;
Ordonanţă de urgentă nr. 123/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 1 septembrie 2005, M. Of. 843/2005;
Lege nr. 285/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 23 iunie 2004, M. Of. 587/2004;
← Art. 124 Legea nr. 8/1996 dreptul de autor Gestiunea drepturilor... | Art. 126 Legea nr. 8/1996 dreptul de autor Gestiunea drepturilor... → |
---|