Art. 56 Legea nr. 8/1996 dreptul de autor Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor Contractul de editare
Comentarii |
|
Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor
Secţiunea a II-a
Contractul de editare
Art. 56
(1) În lipsa unei clauze contrare, contractul de editare va înceta după expirarea duratei stabilite sau după epuizarea ultimei ediţii convenite.
(2) Se consideră epuizate ediţia sau tirajul al căror număr de exemplare nevândute este mai mic de 5% din numărul total de exemplare şi, în orice caz, dacă este mai mic de 100 de exemplare.
(3) Dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru neexecutare. În acest caz, autorul păstrează remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita plata remuneraţiei integrale prevăzute în contract.
(4) Dacă termenul pentru publicarea operei nu este prevăzut în contract, editorul este obligat să o publice în termen de cel mult un an de la data acceptării acesteia.
(5) În cazul în care editorul intenţionează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o perioadă de 2 ani de la data publicării, şi dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, acesta este obligat să le ofere mai întâi autorului.
Legea 8/1996 drepturi autor actualizată prin:Ordonanţă de urgentă nr. 123/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 1 septembrie 2005, M. Of. 843/2005;
Ordonanţă de urgentă nr. 123/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 1 septembrie 2005, M. Of. 843/2005;
Lege nr. 285/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 23 iunie 2004, M. Of. 587/2004;
← Art. 55 Legea nr. 8/1996 dreptul de autor Cesiunea drepturilor... | Art. 57 Legea nr. 8/1996 dreptul de autor Cesiunea drepturilor... → |
---|