Art. 24 Drepturi Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare

CAPITOLUL II
Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare

Secţiunea a 2-a
Drepturi

Art. 24

Urmaşii cadrelor militare în activitate şi ai celor în rezervă, mobilizate sau concentrate în unităţi militare, decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a unor acţiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament excepţional ori a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, au dreptul la o pensie egală cu solda lunară pe care cadrele militare au avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit prevederilor art. 11.

În cazul în care nu există urmaşi, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş stabilită potrivit prevederilor alin. 1.

Urmaşii cadrelor militare în rezervă pot opta pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat.

Legea 80 1995 statutul cadrelor militare actualizată prin:

Legea 263/2010 - privind sistemul unitar de pensii publice din 16 decembrie 2010, Monitorul Oficial 852/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 24 Drepturi Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare