Art. 37 Provenienţa ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor
Comentarii |
|
Provenienţa ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor
Art. 37
Ofiţerii în rezervă provin din:
a) ofiţeri trecuţi din activitate în rezervă;
b) absolvenţi cu diplomă de licenţă ai instituţiilor civile de învăţământ superior care au îndeplinit serviciul militar cu termen redus, în raport cu nevoile forţelor armate şi cu rezultatele obţinute la examenul-concurs susţinut la terminarea pregătirii militare;
c) absolvenţi ai instituţiilor militare de învăţământ pentru formarea ofiţerilor, şcolarizaţi la solicitarea aviaţiei şi marinei civile sau a altor beneficiari;
d) maiştri militari şi subofiţeri în rezervă, care, în timp de război, îndeplinesc cel puţin 3 luni, cu rezultate foarte bune şi bune, funcţii prevăzute a fi încadrate cu ofiţeri în unităţile militare aflate în zona acţiunilor militare;
e) absolvenţi cu diplomă de licenţă ai instituţiilor civile de învăţământ superior sau, la nevoie, ai liceelor, cu diplomă de bacalaureat ori ai şcolilor echivalente, cu diplomă, cu profil corespunzător specialităţilor militare deficitare în Ministerul Apărării Naţionale, care au vârsta de cel mult 35 de ani. Bărbaţii trebuie să aibă stagiul militar îndeplinit;
f) studenţi ai instituţiilor militare de învăţământ pentru formarea ofiţerilor care au promovat penultimul an de studii, în situaţia în care nu mai pot continua pregătirea, dar sunt apţi pentru serviciul militar. Nu se acordă grad de ofiţer studenţilor exmatriculaţi.
← Art. 36 Provenienţa ofiţerilor, maiştrilor militari şi... | Art. 38 Provenienţa ofiţerilor, maiştrilor militari şi... → |
---|