Art. 8 Îndatoriri Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare

CAPITOLUL II
Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare

Secţiunea 1
Îndatoriri

Art. 8

Cadrele militare au următoarele îndatoriri principale:

a) să fie loiale şi devotate statului român şi forţelor sale armate, să lupte pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieţii, să respecte şi să apere valorile democraţiei constituţionale;

b) să respecte jurământul militar şi prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai şi la timp ordinele comandanţilor şi ale şefilor, fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredinţate. Cadrelor militare nu li se poate ordona şi le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea penală şi civilă a subordonaţilor;

c) să preţuiască onoarea şi gloria de luptă ale forţelor armate ale României, ale armei şi unităţii din care fac parte, precum şi demnitatea gradului şi a uniformei militare pe care le poartă;

d) să-şi perfecţioneze pregătirea profesională, să asigure instruirea temeinică şi educarea subordonaţilor şi să apere drepturile acestora;

e) să acţioneze pentru întreţinerea regulamentară şi menţinerea în stare de operativitate a tehnicii şi armamentului şi pentru folosirea şi administrarea eficientă a bunurilor din dotare;

f) să păstreze cu stricteţe secretul militar, de stat şi de serviciu, precum şi caracterul confidenţial al unor activităţi şi documente.

Cadrele militare în activitate au obligaţia să participe la misiuni în afara teritoriului statului român, în funcţie de cerinţele Ministerului Apărării Naţionale, pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România prin convenţii şi tratate internaţionale.

Poate face excepţie, la cerere, de la prevederile alin. 2 cadrul militar care întâmpină greutăţi familiale deosebite şi se încadrează în una dintre următoarele situaţii:

a) formează o familie monoparentală;

b) este întreţinător unic de familie, al copilului/fratelui/părintelui;

c) unul sau ambii părinţi sunt invalizi de gradul I sau II, indiferent de vârstă, şi nu mai are alţi fraţi sau surori majori, apţi de muncă, ori mai are fraţi sau surori, dar aceştia nu pot contribui la întreţinerea părinţilor deoarece sunt elevi sau studenţi la instituţiile militare de învăţământ ori sunt invalizi de gradul I sau II ori aceştia execută o pedeapsă privativă de libertate;

d) soţul este grav bolnav, încadrat în gradul I sau II de invaliditate;

e) ambii soţi sau fraţi ar urma să participe la misiune în aceeaşi perioadă şi nu îşi exprimă acordul în acest sens;

f) în caz de calamităţi naturale.

Legea 80 1995 statutul cadrelor militare actualizată prin:

Legea 53/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare din 21 aprilie 2011, Monitorul Oficial 290/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 8 Îndatoriri Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare