Art. 53 Atribuţiile generale ale miniştrilor Organizarea şi funcţionarea ministerelor
Comentarii |
|
Organizarea şi funcţionarea ministerelor
SECŢIUNEA a 4-a
Atribuţiile generale ale miniştrilor
Art. 53
(1) Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate următoarele atribuţii generale:
a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici;
b) elaborează şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;
c) acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului;
d) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Guvernului;
e) urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în baza bugetului aprobat;
f) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate;
g) iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente;
h) urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale;
i) coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;
j) avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create;
k) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor;
l) aprobă, după caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.
(2) Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate şi alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative.
(3) Miniştrii îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin folosind aparatul propriu al ministerelor, precum şi prin instituţiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea ministerelor.
(4) Miniştrii de stat coordonează, sub conducerea nemijlocită a primului-ministru, realizarea programului de guvernare acceptat de Parlament într-un domeniu de activitate, scop în care conlucrează cu miniştrii care răspund de îndeplinirea acestui program în cadrul ministerelor pe care le conduc.
Legea 90 2001 Lege guvern actualizată prin:Lege nr. 250/2006 - pentru modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor din 22 iunie 2006, Monitorul Oficial 554/2006;
Lege nr. 23/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 90/2001privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor din 3 martie 2004, Monitorul Oficial 187/2004;
← Art. 52 Conducerea ministerelor Organizarea şi funcţionarea... | Art. 54 Atribuţiile generale ale miniştrilor Organizarea şi... → |
---|