Art. 11 Serviciul de transport public local de mărfuri cu tractoare cu remorci Alte servicii de transport public local
Comentarii |
|
Alte servicii de transport public local
SECŢIUNEA a 2-a
Serviciul de transport public local de mărfuri cu tractoare cu remorci
Art. 11
(1) Serviciul de transport public local de mărfuri, efectuat cu tractoare cu remorci, se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) transportul se realizează cu remorci sau semiremorci tractate de tractoare rutiere deţinute de transportatorul autorizat în proprietate, înmatriculate în judeţul respectiv, sau în baza unui contract de leasing;
b) transportul se realizează în localitatea de autorizare sau între aceasta şi alte localităţi din judeţ ori din judeţele limitrofe;
c) transportul se realizează de către un transportator autorizat;
d) pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat percepe şi încasează, pe bază de documente fiscale, de la utilizatorul transportului, contravaloarea serviciului prestat, aşa cum a fost convenit între părţi;
e) este asimilat ca transportator autorizat orice operator de transport rutier care utilizează şi tractoare cu remorci pentru transport marfă. În acest caz, licenţa de transport este asimilată cu autorizaţia de transport.
(2) Conducătorul tractorului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:
a) copia conformă a autorizaţiei de transport, care se eliberează de autoritatea de autorizare, inclusiv pentru operatorii de transport deţinători ai unei licenţe de transport, conform prevederilor alin. (1) lit. e);
b) documentul fiscal care atestă că serviciul de transport a fost plătit anticipat;
c) actele însoţitoare ale mărfii, care dovedesc provenienţa şi destinatarul acesteia, în condiţiile în care marfa nu face obiectul bunurilor din gospodăria proprie a utilizatorilor;
d) alte documente prevăzute de lege.
← Art. 10 Serviciul de transport public local de persoane pe cablu... | Art. 12 Serviciul de transport public local de persoane şi... → |
---|