Art. 153 Finanţarea activităţii de transplant
Comentarii |
|
Finanţarea activităţii de transplant
Art. 153
Costul investigaţiilor, spitalizării, intervenţiilor chirurgicale, medicamentelor, materialelor sanitare, al îngrijirilor postoperatorii, costul medicamentelor şi serviciilor aferente stării postransplant, precum şi cheltuielile legate de coordonarea de transplant se pot deconta după cum urmează:
a) din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru pacienţii incluşi în Programul naţional de transplant;
b) de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, pentru pacienţii incluşi în programul naţional de transplant;
c) prin contribuţia personală a pacientului sau, pentru el, a unui sistem de asigurări voluntare de sănătate;
d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice sau juridice, organizaţii neguvernamentale ori alte organisme interesate.
Legea 95 2006 actualizată prin:OUG 72/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru abrogarea unor dispoziţii din alte acte normative în domeniul sanitar din 20 septembrie 2006, Monitorul Oficial 803/2006;
← Art. 152 Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de... | Art. 154 Sancţiuni → |
---|