Art. 244 Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale sanitare Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
Comentarii |
|
Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
SECŢIUNEA a 9-a
Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale sanitare
Art. 244
(1) Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de CNAS şi Ministerul Sănătăţii, pot intra în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
(2) Procesul de evaluare cuprinde cabinetele medicale, ambulatoriile de specialitate, spitalele, farmaciile, furnizorii de îngrijiri la domiciliu, furnizorii de dispozitive medicale, furnizorii de servicii medicale de urgenţă prespitalicească şi transport sanitar, precum şi alte persoane fizice sau juridice autorizate în acest sens de Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se face la nivel naţional sau judeţean.
(4) Comisiile de evaluare la nivel naţional sunt formate din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, CNAS, iar la nivel judeţean comisiile de evaluare sunt formate din reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi reprezentanţi ai caselor de asigurări şi, după caz, ai ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii.
(5) Regulamentul de funcţionare a comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se elaborează de comisiile naţionale şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. Standardele de evaluare elaborate de comisiile naţionale de evaluare se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS.
(6) Metodologia şi nivelul de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se elaborează şi se stabilesc de către comisiile organizate la nivel naţional şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS.
(61) Pentru realizarea procesului de evaluare furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi medicamente au obligaţia plăţii unei taxe de evaluare al cărei cuantum se aprobă prin metodologia prevăzută la alin. (6). Veniturile obţinute în urma activităţii de evaluare se constituie venituri proprii la fond.
(7) Finanţarea activităţii desfăşurate în vederea evaluării se suportă din veniturile obţinute potrivit alin. (61).
Legea 95 2006 actualizată prin:OUG 133/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vederea eficientizării unor instituţii şi activităţi în acest domeniu din 28 decembrie 2010, Monitorul Oficial 893/2010;
OUG 93/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii din 24 iunie 2008, Monitorul Oficial 484/2008;
← Art. 243 Acţiuni comune pentru sănătate Servicii medicale... | Art. 245 Relaţiile caselor de asigurări sociale de... → |
---|