Art. 299 Arbitrajul Controlul
Comentarii |
|
Controlul
SECŢIUNEA a 4-a
Arbitrajul
Art. 299
(1) Arbitrii sunt desemnaţi de către părţi, respectiv de Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj, dintr-o listă de arbitrii atestaţi de Ministerul Sănătăţii Publice pe baza unui examen desfăşurat în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite printr-un regulament aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii publice şi înregistrat la Comisia de arbitraj.
(2) Pot fi arbitri persoanele care au studii medicale, economice ori studii juridice, îndeplinesc şi celelalte condiţii legale privind dobândirea calităţii de arbitru şi nu sunt angajaţi ai niciuneia dintre părţile aflate în litigiu ori ai instituţiilor care au desemnat reprezentanţi în Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.
(3) Pentru activităţile desfăşurate în cadrul Comisiei de arbitraj, arbitrii beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă. Indemnizaţia de şedinţă pentru arbitri este de 15%, iar pentru membrii secretariatului tehnic este de 10% din indemnizaţia preşedintelui CNAS.
(4) Cheltuielile reprezentând indemnizaţiile de şedinţă pentru arbitri, precum şi pentru membrii secretariatului tehnic se suportă din sumele alocate pentru administrarea fondului.
(5) Celelalte cheltuieli rezultate din activitatea Comisiei centrale de arbitraj se suportă de către părţile aflate în litigiu, în condiţiile art. 298 alin. (4).
Legea 95 2006 actualizată prin:OUG 72/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru abrogarea unor dispoziţii din alte acte normative în domeniul sanitar din 20 septembrie 2006, Monitorul Oficial 803/2006;
← Art. 298 Arbitrajul Controlul | Art. 300 Arbitrajul Controlul → |
---|