Art. 404 Dispoziţii generale Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România

CAPITOLUL III
Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 404

(1) Colegiul Medicilor din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică publică autorizată.

(2) Colegiul Medicilor din România are autonomie instituţională în domeniul său de competenţă, normativ şi jurisdicţional profesional şi îşi exercită atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni.

(3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Medicilor din România.

(4) Colegiul Medicilor din România cuprinde toţi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) şi e), precum şi medicii stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic în condiţiile prezentei legi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 404 Dispoziţii generale Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România