Art. 470 Dispoziţii generale Exercitarea profesiei de medic dentist
Comentarii |
|
Exercitarea profesiei de medic dentist
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 470
(1) În sensul prezentului titlu, expresiile folosite au următoarele semnificaţii:
a) medici dentişti, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene - persoanele prevăzute la art. 469 lit. b) şi, prin asimilare, medicii dentişti aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 469 lit. d) şi f);
b) stat membru de origine sau de provenienţă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazdă - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană;
(2) Prin titlu oficial de calificare în medicina dentară se înţelege:
a) diploma de medic stomatolog sau diploma de medic dentist, eliberate de o instituţie de învăţământ superior din domeniul medicinei dentare, acreditată din România;
b) certificatul de dentist specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în una dintre specialităţile medico-dentare prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală;
c) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicină dentară, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană;
d) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicină dentară, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute de unul dintre statele membre enumerate la lit. c) ori echivalate de România.
Legea 95 2006 actualizată prin:OUG 88/2009 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii din 30 iunie 2009, Monitorul Oficial 452/2009;
← Art. 469 Dispoziţii generale Exercitarea profesiei de medic... | Art. 471 Dispoziţii generale Exercitarea profesiei de medic... → |
---|