Art. 33 Dreptul de a alege organele de conducere Drepturile deputaţilor şi senatorilor în exercitarea mandatului

CAPITOLUL VII
Drepturile deputaţilor şi senatorilor în exercitarea mandatului

Art. 33

Dreptul de a alege organele de conducere

(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulamentul propriu. Resursele financiare ale fiecărei Camere sunt prevăzute în bugetul propriu pe care şi-l adoptă fiecare Cameră.

(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent, în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de regulamente. Pierderea sprijinului politic atrage încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent sau de titular al oricărei funcţii obţinute prin susţinere politică.

(3) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale, în condiţiile prevăzute de regulamente. Camerele îşi pot constitui comisii comune. Condiţiile de constituire, obiectivele activităţii şi procedurile de lucru ale comisiilor de orice fel se stabilesc în regulamentul fiecărei Camere şi în regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor sau ad-hoc pentru comisiile speciale ori de anchetă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 33 Dreptul de a alege organele de conducere Drepturile deputaţilor şi senatorilor în exercitarea mandatului