ANEXA Nr. 7 Legea apelor nr. 107/1996
Comentarii |
|
ANEXA Nr. 7
A. Planurile de management al riscului la inundaţii
I. Componentele primelor planuri de management al riscului la inundaţii:
1. concluziile evaluării preliminare a riscurilor de inundaţii, astfel cum sunt solicitate în conformitate cu art. 761, sub forma unei hărţi sumare a districtului hidrografic, care identifică zonele prevăzute la art. 5 alin. (1), care sunt supuse prezentului plan de management al riscului la inundaţii;
2. hărţile de hazard şi de risc la inundaţii, astfel cum au fost pregătite în temeiul prevederilor art. 762 şi 763, sau cele deja existente, în conformitate cu art. 768, precum şi concluziile care pot fi deduse din aceste hărţi;
3. o descriere a obiectivelor corespunzătoare de management al riscului la inundaţii, stabilite în conformitate cu art. 764 alin. (2);
4. un rezumat şi o ordine de prioritate a măsurilor luate cu scopul de a atinge obiectivele respective de management al riscului la inundaţii, inclusiv măsurile luate în conformitate cu art. 764, precum şi măsurile în legătură cu inundaţiile luate în temeiul altor acte comunitare, inclusiv Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi Directiva 96/82/CE a Consiliului din 9 decembrie 1996 privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase, Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului, precum şi Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei;
5. atunci când este disponibilă, pentru bazine sau sub-bazine hidrografice comune, o descriere a metodologiei definite de statele membre respective, a analizei costurilor în raport cu avantajele folosită pentru evaluarea metodelor cu efecte transnaţionale.
II. Descrierea implementării planului:
1. o descriere a ordinii de prioritate şi a modului în care va fi monitorizat progresul în implementarea planului;
2. un rezumat al informaţiilor publice şi măsurilor/acţiunilor de consultare luate;
3. o listă a autorităţilor competente şi, după caz, o descriere a procesului de coordonare în cadrul oricărui district hidrografic internaţional, precum şi a procesului de coordonare cu Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
B. Componentele actualizărilor ulterioare ale planurilor de management al riscului la inundaţii:
1. orice modificări sau actualizări de la publicarea versiunii anterioare a planului de management al riscului la inundaţii, inclusiv un rezumat al revizuirilor desfăşurate în conformitate cu art. 769;
2. o evaluare a progreselor înregistrate pentru atingerea obiectivelor menţionate la art. 764 alin. (2);
3. o descriere şi o explicare a oricăror măsuri prevăzute în versiunea anterioară a planului de management al riscului la inundaţii, măsuri care au fost incluse în plan, fără a fi puse în aplicare;
4. o descriere a măsurilor suplimentare de la publicarea versiunii anterioare a planului de management al riscului la inundaţii.
← ANEXA Nr. 6 Legea apelor nr. 107/1996 |
---|