Art. 44 Legea apelor nr. 107/1996 Gospodărirea apelor Planificarea în domeniul managementului şi amenajării apelor
| Comentarii |
|
Gospodărirea apelor
Secţiunea a 3-a
Planificarea în domeniul managementului şi amenajării apelor
Art. 44
Informaţiile necesare pentru elaborarea schemelor directoare şi a programelor de măsuri, inclusiv cele pentru stabilirea cerinţelor de apă, de valorificare a potenţialului apelor şi de apărare împotriva inundaţiilor pe ansamblul teritoriului naţional, pe etape de dezvoltare, se pun la dispoziţia autorităţii publice centrale din domeniul apelor şi Administraţiei Naţionale Apele Române de către autorităţile publice centrale şi locale, de principalii utilizatori de apă, precum şi de organizaţiile neguvernamentale interesate în amenajarea bazinelor hidrografice. Aceste informaţii vor fi puse şi la dispoziţia comitetelor de bazin.
Legea apelor actualizată prin:Lege nr. 310/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 din 28 iunie 2004, M. Of. 584/2004;
Art. 441
(1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor transmite Comisiei Europene şi celorlalte state membre interesate atât copii ale planurilor de management cuprinse în schemele directoare prevăzute la art. 43 alin. (1), cât şi copii ale părţii naţionale a planului de management al bazinului hidrografic internaţional al fluviului Dunărea, elaborată conform prevederilor art. 6 alin. (3), precum şi ale tuturor actualizărilor ulterioare ale acestora, în termen de 3 luni de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor prezintă Comisiei Europene rapoarte de sinteză privind analizele efectuate potrivit prevederilor art. 43 alin. (14) şi programele de monitoring prevăzute la art. 35, realizate în scopul primului plan de management al bazinului hidrografic, în termen de 3 luni de la data finalizării acestora.
(3) În termen de 3 ani de la data publicării fiecărui plan de management cuprins în schemele directoare sau a fiecărei versiuni actualizate în temeiul art. 43 alin. (15), autoritatea publică centrală din domeniul apelor prezintă Comisiei Europene un raport interimar care descrie progresele înregistrate în punerea în aplicare a programului de măsuri prevăzut la art. 43 alin. (18).
Legea apelor actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 12/2007 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului din 28 februarie 2007, M. Of. 153/2007;
Art. 442
(1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor furnizează Comisiei Europene o listă a autorităţilor competente pe plan naţional în domeniul gospodăririi apelor şi a autorităţilor competente din cadrul tuturor organismelor internaţionale în domeniul apelor, la care România este parte, în termen de 6 luni de la data aderării.
(2) Pentru fiecare autoritate competentă în cadrul fiecărui district de bazin hidrografic de pe teritoriul naţional şi al porţiunii de district de bazin hidrografic internaţional al fluviului Dunărea care este cuprinsă pe teritoriul României, autoritatea publică centrală din domeniul apelor furnizează Comisiei Europene următoarele informaţii:
a) denumirea şi adresa autorităţii competente - denumirea şi adresele oficiale ale autorităţilor din domeniul apelor în cadrul fiecărui district de bazin hidrografic de pe teritoriul naţional;
b) întinderea geografică a districtului de bazin hidrografic - numele principalelor râuri în cadrul districtului de bazin hidrografic, însoţită de o descriere precisă a limitelor districtului de bazin hidrografic; pe cât posibil, aceste informaţii vor fi disponibile în format GIS (Sistem informatic geografic) şi/sau în format GISCO (Sistem informatic geografic al Comisiei Europene);
c) statutul legal al autorităţii competente - o descriere a statutului legal al autorităţii competente şi, acolo unde este relevant, un rezumat sau o copie a acestui statut sau act de înfiinţare ori echivalentul legal al acestui document;
d) responsabilităţi - o descriere a responsabilităţilor legale şi administrative ale fiecărei autorităţi competente şi a rolului său în cadrul fiecărui district de bazin hidrografic;
e) apartenenţa - acolo unde autoritatea competentă acţionează ca unitate coordonatoare a altor autorităţi competente, se furnizează o listă a acestora, însoţită de un rezumat al relaţiilor instituţionale stabilite în vederea asigurării coordonării;
f) relaţiile internaţionale - în cazul districtului de bazin hidrografic internaţional al fluviului Dunărea, care acoperă mai mult decât teritoriul naţional şi include teritorii ale statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, se furnizează o listă a relaţiilor instituţionale stabilite în vederea asigurării coordonării.
(3) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor informează Comisia Europeană asupra oricărei schimbări intervenite în informaţiile furnizate potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), în termen de 3 luni de la efectuarea schimbării.
Legea apelor actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 3/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 din 5 februarie 2010, M. Of. 114/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 12/2007 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului din 28 februarie 2007, M. Of. 153/2007;
Art. 443
La identificarea unei probleme de gospodărire a apelor care nu poate fi rezolvată la nivel naţional, autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate raporta Comisiei Europene şi oricărui alt stat membru interesat asupra acestei probleme şi poate face recomandări pentru rezolvarea sa.
Legea apelor actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 12/2007 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului din 28 februarie 2007, M. Of. 153/2007;
| ← Art. 43 Legea apelor nr. 107/1996 Gospodărirea apelor... | Art. 45 Legea apelor nr. 107/1996 Gospodărirea apelor... → |
|---|








