Art. 49 Legea apelor nr. 107/1996 Gospodărirea apelor Regimul lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele
Comentarii |
|
Gospodărirea apelor
Secţiunea a 4-a
Regimul lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele
Art. 49
(1) Se interzice amplasarea în zona inundabilă a albiei majore şi în zonele de protecţie precizate la art. 40 de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe sau anexe ale acestora.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1), pentru zona inundabilă a albiei majore, cazurile în care sunt prevăzute lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, dimensionate corespunzător clasei de importanţă. Lucrările executate în zona inundabilă se execută numai pe baza avizului de amplasament, emis conform legii.
(3) Avizul de amplasament menţionat la alin. (2), obţinut în baza metodologiei elaborate de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, nu exclude obligaţia obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a celorlalte avize necesare, potrivit legii.
(31) Obţinerea avizului de amplasament şi a avizului de gospodărire a apelor condiţionează eliberarea de către autorităţile administraţiei publice emitente a autorizaţiei de construire a lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1).
(4) Construcţiile şi obiectivele existente, amplasate în zona inundabilă a albiei majore sau în zonele de protecţie, vor fi identificate de direcţiile de ape, solicitându-se prin autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene emitente a autorizaţiei de construcţie demolarea acestora, În situaţia în care demolarea nu este posibilă, beneficiarii vor fi obligaţi să declare pe propria răspundere că îşi asumă riscurile în caz de inundaţii.
Legea apelor actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 3/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 din 5 februarie 2010, M. Of. 114/2010;
Lege nr. 112/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 din 4 mai 2006, M. Of. 413/2006;
Lege nr. 310/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 din 28 iunie 2004, M. Of. 584/2004;
← Art. 48 Legea apelor nr. 107/1996 Gospodărirea apelor Regimul... | Art. 50 Legea apelor nr. 107/1996 Gospodărirea apelor Regimul... → |
---|