Art. 37 Federaţiile sportive naţionale
Comentarii |
|
Federaţiile sportive naţionale
Art. 37
(1) Federaţiile sportive naţionale au următoarele atribuţii principale:
a) elaborează strategia naţională de dezvoltare a ramurii de sport şi controlează aplicarea acesteia de către membrii afiliaţi;
b) organizează, conduc, controlează şi supraveghează activităţile şi competiţiile sportive oficiale la nivel naţional, în baza statutelor şi regulamentelor adoptate;
c) organizează şi coordonează întreaga activitate a arbitrilor pe ramuri de sport, privind formarea, perfecţionarea continuă, clasificarea şi promovarea acestora, pe baza unui regulament propriu de funcţionare;
d) elaborează şi realizează planurile de pregătire şi de participare a sportivilor de performanţă români din cadrul reprezentativelor naţionale la competiţiile internaţionale;
e) exercită puterea disciplinară în termenii prevăzuţi de prezenta lege şi potrivit statutelor şi regulamentelor proprii;
f) organizează sau tutelează competiţiile oficiale cu caracter internaţional care au loc pe teritoriul României, cu avizul Ministerului Tineretului şi Sportului;
g) colaborează cu Ministerul Tineretului şi Sportului, cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi/sau cu instituţiile din structurile acestora pentru formarea şi perfecţionarea specialiştilor din domeniul sportului;
h) promovează măsurile de prevenire şi control al folosirii substanţelor interzise şi al metodelor neregulamentare, destinate să mărească în mod artificial capacitatea fizică a sportivilor sau să modifice rezultatele competiţiilor organizate direct la nivel naţional, în concordanţă cu reglementările federaţiilor internaţionale, ale Comitetului Internaţional Olimpic şi ale Agenţiei Mondiale Antidoping. Orice alte măsuri ce contravin reglementărilor mai sus menţionate sunt nule de drept;
i) întreprind măsuri pentru prevenirea şi combaterea violenţei, precum şi pentru promovarea spiritului de fair-play şi a toleranţei în activitatea sportivă.
(2) Federaţiile sportive naţionale asigură reprezentarea României în competiţiile sportive şi în organismele internaţionale la care sunt afiliate.
Legea 69 2000 educatiei fizice si sportului, actualizată prin:Legea 472/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 din 4 noiembrie 2004, Monitorul Oficial 1062/2004;
← Art. 36 Federaţiile sportive naţionale | Art. 38 Federaţiile sportive naţionale → |
---|