Art. 69 Dispoziţii comune
Comentarii |
|
Dispoziţii comune
Art. 69
(1) Structurile sportive fără scop patrimonial şi Comitetul Olimpic Român, în condiţiile prezentei legi, pot beneficia de sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale pentru finanţarea de programe sportive. Aceste sume se asigură pe bază de contracte încheiate între structurile sportive respective şi organele administraţiei publice centrale sau locale, după caz.
(2) Contractul va cuprinde prevederi cu privire la: obiectul şi volumul activităţilor specifice, parametrii sportivi de realizat, suma stabilită pentru finanţarea programelor, defalcată pe obiective, activităţi şi naturi de cheltuieli, obligaţiile şi responsabilităţile părţilor. Regimul de gestionare a sumelor astfel primite şi controlul financiar se fac în condiţiile legii.
(3) Prevederile contractului au putere deplină pentru cele două părţi, constituindu-se în norme cu caracter tehnic, financiar şi administrativ.
(4) Structurile sportive de drept public pot beneficia şi de alte surse de venituri, astfel:
a) cotizaţiile şi contribuţiile băneşti sau în natură ale simpatizanţilor;
b) donaţiile şi sumele sau bunurile primite prin sponsorizări;
c) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate;
d) veniturile pentru care se datorează impozite pe spectacole;
e) veniturile obţinute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul acestora;
f) indemnizaţiile obţinute din participarea la competiţiile şi demonstraţiile sportive;
g) indemnizaţiile obţinute din transferurile sportivilor.
(5) Veniturile obţinute din activităţile structurilor sportive de drept public se gestionează şi se utilizează la nivelul structurilor sportive respective, pentru realizarea scopului şi obiectului de activitate, fără vărsăminte la bugetul de stat şi fără afectarea alocaţiilor de la bugetul de stat.
Legea 69 2000 educatiei fizice si sportului, actualizată prin:Legea 472/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 din 4 noiembrie 2004, Monitorul Oficial 1062/2004;
← Art. 68 Dispoziţii comune | Art. 70 Dispoziţii comune → |
---|