Art. 102 Legea 1/2011 Dispoziţii generale Finanţarea şi baza materială a învăţământului preuniversitar

CAPITOLUL VIII
Finanţarea şi baza materială a învăţământului preuniversitar

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 102

(1) Finanţarea învăţământului preuniversitar de stat, particular şi confesional se asigură din fonduri publice sau din alte surse, potrivit legii.

(2) Finanţarea învăţământului preuniversitar particular şi confesional acreditat se face din taxe, din fonduri publice, în cazul învăţământului preşcolar şi al celui obligatoriu, precum şi din alte surse, potrivit legii.

(3) În cazul învăţământului profesional şi tehnic finanţarea din partea operatorilor economici se realizează în baza unui contract de parteneriat încheiat între unitatea de învăţământ, unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea şcolară şi operatorul sau operatorii economici. Categoriile de cheltuieli pentru operatorii economici, pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului profesional şi tehnic, sunt:

a) cheltuieli cu organizarea procesului de învăţământ, şi anume: cheltuieli efectuate pentru elevi, precum: burse şi premii oferite elevilor, echipamente de lucru/protecţie, transport, masă, cazare pe parcursul pregătirii practice la operatorul economic, alte facilităţi oferite acestora, respectiv cheltuieli cu securitatea şi sănătatea în muncă şi analize medicale obligatorii (în funcţie de domeniul de activitate), cheltuieli pentru asigurări de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pregătirii practice la operatorul economic etc., cheltuieli materiale pentru susţinerea activităţilor desfăşurate pe parcursul pregătirii practice la operatorul economic, reprezentând rechizite, cărţi de specialitate, auxiliare didactice, softuri educaţionale, costuri legate de evaluarea şi certificarea elevilor, materii prime şi materiale consumabile şi alte cheltuieli de acest tip, cheltuieli aferente achiziţiei, punerii în funcţiune şi exploatării mijloacelor fixe utilizate la operatorul economic pe parcursul pregătirii practice a elevilor, cheltuieli aferente salarizării şi pregătirii personalului propriu al operatorilor economici (tutori, formatori) pentru pregătirea practică a elevilor, cheltuieli aferente pregătirii şi sprijinirii cadrelor didactice din unitatea de învăţământ parteneră, precum şi sumele plătite direct cadrelor didactice în baza unor contracte încheiate în condiţiile legii cu operatorul sau operatorii economici pentru alte activităţi decât cele prevăzute în norma didactică;

b) cheltuieli de investiţii în spaţii de învăţământ existente sau nou-edificate, precum şi în echipamente de natura mijloacelor fixe achiziţionate şi puse în funcţiune pentru a fi utilizate în vederea pregătirii elevilor realizate în unitatea de învăţământ.

Legea nr. 1/2011 a educației naționale, actualizată prin:

- OUG nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, Monitorul Oficial 943/2016

- OUG nr. 117/2013 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului, Monitorul Oficial 843/2013

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 102 Legea 1/2011 Dispoziţii generale Finanţarea şi baza materială a învăţământului preuniversitar