Art. 112 Legea 1/2011 Baza materială a învăţământului preuniversitar de stat Finanţarea şi baza materială a învăţământului preuniversitar
Comentarii |
|
CAPITOLUL VIII
Finanţarea şi baza materială a învăţământului preuniversitar
SECŢIUNEA a 2-a
Baza materială a învăţământului preuniversitar de stat
Art. 112
(1) Unităţile de învăţământ de stat pot deţine în administrare bunuri proprietate publică, cele de învăţământ particular au drept fundament proprietatea privată, iar cele de învăţământ confesional aparţin, în funcţie de entitatea care le-a înfiinţat, uneia dintre cele două forme de proprietate.
(2) Terenurile şi clădirile unităţilor de educaţie timpurie, de învăţământ preşcolar, şcolilor primare, gimnaziale şi liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învăţământ din cadrul acestora, înfiinţate de stat, fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora şi sunt administrate de către consiliile de administraţie, conform legislaţiei în vigoare.
(3) Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ special de stat şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională fac parte din domeniul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi sunt în administrarea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, prin consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ respective. Celelalte componente ale bazei materiale a unităţilor de învăţământ special de stat, ale cluburilor sportive şcolare, ale palatelor şi cluburilor copiilor şi elevilor, precum şi ale centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională sunt de drept proprietatea acestora şi sunt administrate de către consiliile de administraţie ale acestora.
(4) Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea inspectoratele şcolare judeţene, casele corpului didactic, centrul naţional de excelenţă, centrele recreative şi de divertisment, Palatul Naţional al Copiilor, precum şi alte unităţi din subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, ale căror cheltuieli curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului şi sunt administrate de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin inspectoratele şcolare judeţene şi prin consiliile de administraţie ale acestor unităţi. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităţilor şi instituţiilor respective şi sunt administrate de acestea.
(41) Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea palatele şi cluburile elevilor, cluburile sportive şcolare, ale căror cheltuieli curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului şi sunt administrate de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin inspectoratele şcolare judeţene şi prin consiliile de administraţie ale acestor unităţi. Acestea pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului.
(5) Nu fac parte din domeniul public local, judeţean, respectiv al statului terenurile şi clădirile prevăzute la alin. (2)–(4), deţinute în baza unor contracte de închiriere, concesionare sau comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice.
(6) Schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se poate face de către autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul conform al ministrului educaţiei naţionale. Procedura elaborării avizului conform şi condiţiile necesare acordării acestuia se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
(61) Termenul pentru emiterea avizului conform este de 30 de zile. După expirarea termenului, se aplică procedura aprobării tacite.
(7) În situaţii temeinic justificate, dreptul de administrare al Ministerului Educaţiei Naţionale asupra terenurilor şi clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea inspectoratele şcolare judeţene, casele corpului didactic, centrul naţional de excelenţă, centrele recreative şi de divertisment, Palatul Naţional al Copiilor, palatele şi cluburile elevilor, cluburile sportive şcolare se poate transmite şi altor unităţi/instituţii din sistemul de învăţământ, la propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale, prin hotărâre a Guvernului.
(7) Încălcarea dispoziţiilor alin. (6) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(8) Actele de schimbare a destinaţiei bazei materiale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor alin. (6) sunt nule de drept.
Legea nr. 1/2011 a educației naționale, actualizată prin:
- OUG nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, Monitorul Oficial 486/2014
- Legea nr. 1/2014 pentru modificarea art. 105 alin. (2) lit. f) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Monitorul Oficial 24/2014
- OUG nr. 117/2013 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului, Monitorul Oficial 843/2013
- Legea nr. 206/2013 pentru completarea art. 112 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Monitorul Oficial 403/2013
← Art. 111 Legea 1/2011 Dispoziţii generale Finanţarea şi baza... | Art. 113 Legea 1/2011 Baza materială a învăţământului... → |
---|
Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:
Comentarii despre Art. 112 Legea 1/2011 Baza materială a învăţământului preuniversitar de stat Finanţarea şi baza materială a învăţământului preuniversitar
