Art. 123 Legea 1/2011 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 123

(1) Autonomia universitară este garantată prin Constituţie. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituţiile de învăţământ superior se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase.

(2) Autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare.

(3) Aspectele fundamentale ale autonomiei universitare se exprimă în Carta universitară, aprobată de senatul universitar, în concordanţă strictă cu legislaţia în vigoare.

(4) Autonomia universitară se exercită numai cu condiţia asumării răspunderii publice.

(5) În instituţiile de învăţământ superior este asigurată libertatea cercetării în ceea ce priveşte stabilirea temelor, alegerea metodelor, procedeelor şi valorificarea rezultatelor, conform legii.

(6) În instituţiile de învăţământ superior este interzisă periclitarea sub orice formă a dreptului la exprimarea liberă a opiniilor ştiinţifice şi artistice.

(7) Studenţilor le este asigurat dreptul la liberă alegere a cursurilor şi specializărilor, în conformitate cu normele legale în vigoare şi cu planurile de învăţământ.

(8) Structurile şi funcţiile de conducere ale universităţilor particulare şi confesionale, atribuţiile, modul de constituire, precum şi alte considerente legate de statutul acestora sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu avizul consultativ al fondatorilor şi cu aprobarea senatului universitar.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 123 Legea 1/2011 Dispoziţii generale