Art. 15 Legea 1/2011
Comentarii |
|
Art. 15
(1) Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului organizarea unui învăţământ teologic specific în cadrul învăţământului de stat în universităţile de stat existente, ca facultăţi cu dublă subordonare, destinat pregătirii personalului de cult şi activităţii social-misionare a cultelor, numai pentru absolvenţii învăţământului liceal, proporţional cu ponderea numerică a fiecărui cult în configuraţia religioasă a ţării, potrivit recensământului oficial. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestui învăţământ se realizează potrivit legii.
(2) Cultele recunoscute de stat au dreptul de a organiza învăţământ confesional prin înfiinţarea şi administrarea propriilor unităţi şi instituţii de învăţământ particular, conform prevederilor prezentei legi.
← Art. 14 Legea 1/2011 | Art. 16 Legea 1/2011 Dispoziţii generale → |
---|