Art. 151 Legea 1/2011 Ciclul I - Studii universitare de licenţă Organizarea studiilor universitare

CAPITOLUL III
Organizarea studiilor universitare

SECŢIUNEA a 10-a
Ciclul I - Studii universitare de licenţă

Art. 151

(1) Pot participa la admiterea în ciclul I de studii universitare absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă.

(2) În cadrul metodologiei proprii, instituţiile de învăţământ superior stabilesc facilităţi sau condiţii speciale referitoare la admiterea candidaţilor la programe de studii universitare de licenţă, care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii la olimpiadele şcolare şi/sau la alte concursuri naţionale sau internationale.

(3) Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget, pentru un program de licenţă, masterat sau doctorat.

(4) Bursa «Meritul Olimpic» se acordă, conform alin. (3), pe toată durata studiilor liceale şi universitare, dacă se menţine performanţa. Bursa se acordă din fonduri bugetare, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Legea nr. 1/2011 a educației naționale, actualizată prin:

- Legea nr. 118/2015 privind modificarea art. 151 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Monitorul Oficial 361/2015

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 151 Legea 1/2011 Ciclul I - Studii universitare de licenţă Organizarea studiilor universitare