Art. 203 Legea 1/2011 Înmatricularea studenţilor. Registrul matricol unic al universităţilor din România Promovarea universităţii centrate pe student

CAPITOLUL X
Promovarea universităţii centrate pe student

SECŢIUNEA a 2-a
Înmatricularea studenţilor. Registrul matricol unic al universităţilor din România

Art. 203

(1) Studenţii au dreptul să înfiinţeze, în instituţiile de învăţământ superior, de stat sau particulare, ateliere, cluburi, cercuri, cenacluri, formaţii artistice şi sportive, organizaţii, precum şi publicaţii, conform legii.

(2) Studenţii sunt aleşi în mod democratic, prin vot universal, direct şi secret, la nivelul diverselor formaţii, programe sau cicluri de studiu, atât în cadrul facultăţilor, cât şi al universităţii. Ei sunt, de drept, reprezentanţi legitimi ai intereselor studenţilor, la nivelul fiecărei comunităţi academice. Conducerea instituţiei de învăţământ superior nu se implică în organizarea procesului de alegere a reprezentanţilor studenţilor.

(3) În universităţile confesionale, reprezentarea studenţilor la nivelul comunităţii universitare se va face cu respectarea statutului şi specificului dogmatic şi canonic al cultului respectiv.

(4) Statutul de student reprezentant nu poate fi condiţionat de către conducerea universităţii.

(5) Studenţii pot fi reprezentaţi în toate structurile decizionale şi consultative din universitate.

(6) Federaţiile naţionale studenţeşti, legal constituite, sunt organismele care exprimă interesele studenţilor din universităţi, în raport cu instituţiile statului.

(7) Organizaţiile studenţeşti care reprezintă interesele studenţilor la nivelul fiecărei comunităţi universitare pot avea reprezentanţi de drept în structurile decizionale şi executive ale universităţii.

(8) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului colaborează, în dezvoltarea învăţământului superior, cu federaţiile naţionale studenţeşti, legal constituite, şi se va consulta cu acestea ori de câte ori este nevoie.

(9) Studenţii pot participa la acţiuni de voluntariat, pentru care pot primi un număr de credite de studii transferabile, în condiţiile stabilite de Carta universitară.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 203 Legea 1/2011 Înmatricularea studenţilor. Registrul matricol unic al universităţilor din România Promovarea universităţii centrate pe student